Mult discutata lege a salarizării a suferit numeroase modificicări iar nu puţini au fost cei nemulţumiţi de prevederile acesteia. O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal – bugetare, a suferit recent anul acesta, în vară, anumite modificări.
Potrivit acesteia începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Se mai prevede, în art. 3 indice 1 alin. 1 indice 2, că pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
Împotriva ultimei prevederi de mai sus s-a formulat o excepţie de neconstituţionalitate.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Potrivit ştirilor juridice, autoarea excepţiei susţine că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în a recunoaşte importanţa hotărârilor judecătoreşti în activitatea de înfăptuire a actului de justiţie, implicit din perspectiva luării deciziei asupra incidenţei unor texte de lege.
Excluderea expresă, din sfera legalităţii, a hotărârilor judecătoreşti, a căror autoritate de lucru judecat determină prezumţia că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale, şi a căror forţă executorie derivă tot din lege, este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat. Interpretarea restrictivă a noţiunii de “drepturi salariale prevăzute în acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” cu excluderea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, conduce la ignorarea din ordinea juridică a situaţiilor în care legea, cu aplicabilitate generală, a fost aplicată în favoarea unor persoane, prin hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât acestea au fost date în aplicarea unor legi cu aplicabilitate generală.
Aceste hotărâri se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, cum ar fi sporul de doctorat, fără aplicabilitate generală. Eliminarea inechităţilor rezultate din acte normative nu se poate realiza printr-o restrângere precum cea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv prin excluderea din ordinea juridică a situaţiilor în care aceleaşi acte normative au fost interpretate şi aplicate prin hotărâri judecătoreşti ce continuă să producă efecte asupra indemnizaţiilor “aflate în plată”.
Ce a decis Curtea Constituţională?
Potrivit ştirilor juridice, aceasta a atras atenţia că hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească – desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare – reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei.
Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”.
Prin urmare, având în vedere cele menţionate mai sus, prin Decizia nr. 794/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a declarat neconstituţională prevederea conform căreia pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.