Una dintre atribuțiile Curții de Conturi este aceea de a efectua auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Sunt numeroase cazurile în care în urma acestor controale, Curtea de Conturi emite o decizie prin care stabilește că anumite drepturi cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituții publice finanțate integral din venituri proprii (de exemplu, decontarea cheltuielilor pentru odihnă și tratament) au fost acordate ilegal ținând cont de dispozițiile legii privind salarizarea în instituțiile publice.

Problema care a generat controverse în practică și a necesitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru lămurire a fost aceea dacă decizia dată de Curtea de Conturi în condițiile expuse mai sus lipsește de efecte prevederile din contractul colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, în contextul în care nulitatea acelor clauze nu a fost constatată de o instanță judecătorească. Dacă răspunsul la această nelămurire ar fi afirmativ, ÎCCJ a fost întrebată cui aparține răspunderea pentru sumele achitate în baza acestui contract colectiv de muncă: angajatului sau angajatorului?

Sesizarea ÎCCJ a avut loc în cadrul proceselor inițiate de angajator împotriva propriilor angajați, prin care a cerut ca aceștia să restituie sumele de bani plătite și pe care Curtea de Conturi a decis că aceștia nu trebuiau să le primească.

Ce prevede legea cu privire la contractele colective de muncă?

Regula este că acestea nu pot cuprinde clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Clauzele care sunt negociate cu încălcarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate care va fi constată de instanțele competente la cererea părții în cadrul unei acțiuni în justiție sau pot fi invocate de instanță în cadrul unui proces. Dacă instanța constată că unele clauze sunt nule, părțile le pot renegocia. Până la renegocierea lor, acestea vor fi înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaților cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul superior.

Știrile juridice prevăd că în contractele colective din sectorul bugetar nu pot fi încheiate sau incluse clauze privind drepturi în bani și în natură altele decât cele stabilite de lege. Contractul colectiv de muncă încetează prin acordul părților, la data dizolvării/lichidării angajatorului sau la împlinirea termenului/a lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu au decis prelungirea sa.

Ce prevede legea cu privire la răspunderea angajaților?

Aceștia răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Dacă angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă și poartă vina pentru aceasta, iar paguba este în legătură cu munca, el va putea cere angajatului să achite paguba. Părțile pot conveni de comun acord ca angajatul să achite paguba în 30 de zile de data solicitării angajatorului. Contravaloarea pagubei recuperate de angajator prin acordul părților nu poate fi  mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie. Legea a stabilit că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Soluționarea unui conflict de muncă între cele două părți va fi formulat pe durata existenței contractului dacă se solicită nulitatea unui contract individual sau colectiv sau a unor clauze ale acestuia.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 17 care a fost publicată în Monitorul Oficial 993 din 9 decembrie 2016. În speța de față, angajatorul care este o instituție publică finanțată din fonduri proprii care sunt considerate a fi fonduri publice, s-a obligat prin contractul colectiv de muncă să acorde anumite categorii de drepturi bănești interzise de legea salarizării. Angajatorul a decontat transportul, biletele de odihnă și tratament ale angajaților, iar aceste sume nu sunt incluse în drepturile salariale, ci sunt bonificații acordate pentru stimularea muncii și fidelizarea angajaților. În mod corect, Curtea de Conturi, a constatat că aceste sume au fost achitate nejustificat și a solicitat angajatorului să le recupereze de la angajații care au beneficiat de ele.

ÎCCJ consideră că o decizie a Curții de Conturi în urma unei acțiuni de control prin care s-a stabilit că anumite drepturi cuprinse în contractul colectiv de muncă al unității publice finanțate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, nu duce automat la lipsirea de efecte a clauzelor contractului colectiv de muncă prin care aceste drepturi au fost stabilite, dacă însăși instanța de judecată nu a constatat nulitatea acestora.

Într-un proces în care se solicită restituirea plăților efectuate în temeiul unei clauze pe care Curtea de Conturi a considerat-o nulă, instanța va analiza la rândul său legalitatea acesteia fără a fi ținută de constatarea Curții de Conturi. Decizia Curții de Conturi poate fi un mijloc de probă în procesul de stabilire a legalității acelei clauze.

Dacă angajatorul cheamă în judecată pe angajați pe motiv de îmbogățire fără justă cauză a acestora în cazul în care este obligat de Curtea de Conturi să recupereze prejudiciul, ar trebui să existe obligația ca salariații să restituie sumele de bani, însă legea 124/2014 a exonerat personalul bugetar de obligația de a restitui veniturile de natură salarială pe care Curtea de Conturi a constatat că au fost încasate ilegal.