Lipsa de şcolarizare, precum şi absenţa oricăror modele pozitive, îi fac pe unii tineri să rateze orice şansă de a deveni stâlpi ai societăţii. În loc să viseze la un loc de muncă onorabil, să înveţe o meserie, ei ajung să aspire doar la câştiguri obţinute din găinării cu iz penal şi, apoi, la banii căpătaţi ca ajutor social, pe care să-i cheltuie generoşi la sala de pariuri, în peregrinarea împleticită dintre cârciuma de cartier şi barul din centrul urbei. 

Între timp, vârstnicii din preajma lor, care de bine de rău au reuşit să aibă o pensie, se întreabă, cu mare şi justificată îngrijorare: „Ce se va alege, peste ani, de tinerele vlăstare?” Nu tu şcoală, nu tu meserie, nu tu drag de muncă. Doar lipsă de perspective. Şi ifose cu duiumul!

„Ai carte, ai parte”, zice proverbul strămoşesc. „Concepţii expirate”, par a zice acei tineri pentru care ultimul răcnet al modei vestimentare şi cumpărarea celor mai noi dintre maşinile vechi ale nemţilor constituie idealurile supreme-n viaţă.

Partea tristă este că, în privinţa ratei de părăsire timpurie a şcolii, nu ne întrec, în UE, decât vreo patru state. În 2013, peste 17% dintre tinerii români agăţaseră ghiozdanul în cui mai repede decât s-ar fi cuvenit. Mult prea repede ca să le fie bine lor, mult prea iute ca să ne fie bine şi nouă.

„Asta-i bună, ce-mi pasă mie că elevul Ixulescu a terminat clasa a opta şi-acum taie frunză la câini?”, va grăi domnul Egoist. „Nu ne afectează acum, dar ne va afecta peste 2 decenii, când se va prăbuşi sistemul de pensii, din lipsă de cotizanţi!”, îi va răspunde, scurt, domnul Realist.

Să nu uităm două ziceri: „meseria e brăţară de aur” şi „cine deschide o şcoală, închide o temniţă”

 

Noutăţi legislative şi… o nouă strategie

Rata de părăsire timpurie a şcolii reprezintă procentul tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat cel puţin nivelul secundar inferior (clasa a opta) şi care nu mai urmează nicio altă formă de şcolarizare sau formare profesională. La ce se poate aştepta un asemenea tânăr?

De nu va fi şomer pe termen lung, va munci mereu pe te miri ce. Va sta, poate, mai mult la mila statului, în loc să fie un stâlp de nădejde al societăţii. Dacă tinerii de acest soi se vor număra cu milioanele, România va fi în mare suferinţă. Extinderea fenomenului e alarmantă!

Strategia pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii a fost aprobată prin HG 417/2015. Actul normativ a văzut lumina tiparului în “Monitorul Oficial” 439/2015. Să inventariem, acum, programele şi obiectivele noii strategii!

 

Asigurarea accesului tuturor copiilor la şcoală, la o educaţie de calitate

În vederea creşterii accesului la îngrijire şi educaţie timpurie a copiilor se va acţiona în direcţia întăririi şi consolidării extinderii cu succes a educaţiei timpurii a copiilor, pe baza finalizării învăţământului preşcolar şi demarării unei extinderi rapide a furnizării de servicii de îngrijire şi educaţie timpurie pentru copiii de vârstă foarte mică.

Tot la acest capitol se urmăreşte şi asigurarea unui învăţământ primar şi gimnazial de calitate tuturor, program care se întemeiază pe realizările obţinute deja la nivelul înscrierilor în învăţământul primar şi secundar. Programul se va focaliza pe două principale domenii de intervenţie, anume dezvoltarea alfabetizării funcţionale, a competenţelor-cheie şi consolidarea formării cadrelor didactice la locul de muncă.

 

Asigurarea finalizării învăţământului obligatoriu de către toţi copiii

Potrivit noilor ştiri juridice, va fi demarat un program reprezentativ în vederea asigurării finalizării studiilor obligatorii de către toţi copiii, care va urmări dezvoltarea unor sisteme de avertizare timpurie şi de intervenţie precoce pentru a-i identifica rapid pe copiii ce riscă abandonul şcolar.

Va fi sprijinită, de asemenea, consolidarea şi extinderea programelor de prevenţie şi remediere, inclusiv a programului „Şcoală după şcoală”. În acelaşi timp, se va acţiona şi în sensul îmbunătăţirii atractivităţii, calităţii, incluziunii şi relevanţei învăţământului profesional şi tehnic.

 

Reinserţia în şcoală a celor care-au părăsit învăţământul prea devreme

Se va acorda, conform ultimelor ştiri juridice, sprijinul necesar desfăşurării unui program de calitate „A doua şansă” pentru a-i susţine, pe termen scurt, pe indivizii ce părăsesc prea devreme şcoala, în vreme ce programele de prevenire/intervenţie vor fi puse-n practică pe termen mediu şi lung.

 

Dezvoltarea unui sprijin instituţional potrivit

În vederea consolidării capacităţii guvernamentale de a pune în practică, monitoriza, evalua Strategia de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, va fi susţinută generarea unui mediu propice aplicării acesteia, cu focalizarea pe abilitatea guvernului de a realiza o abordare cuprinzătoare pentru rezolvarea provocărilor privind abandonul prematur al şcolii.

Dincolo de vorbele mari, sperăm şi la… unele realizări!

 

Deschideţi, larg, porţile şcolilor… de meserii!

În ultimii 20 de ani, emigrarea masivă şi natalitatea foarte scăzută au provocat o scădere alarmantă a populaţiei ţării noastre. Nu trebuie decât s-o ţinem tot aşa şi-n 2025 România va mai avea doar 60% din numărul actual de copii şi tineri.

De nu vor fi luate măsurile ce se impun, pe lângă faptul că tinerii vor fi prea puţini, din puţinii aceia o să mai fie şi un procent important de neşcoliţi, necalificaţi, neadaptaţi. Colac peste pupăză! În astfel de condiţii, adio creştere economică şi nivel de trai ridicat.

E tot mai clar! O ţară în care rata de părăsire timpurie a şcolii e crescută va fi, proporţional, afectată şi de lipsa forţei calificate de muncă iar coeziunea socială şi competitivitatea economică vor atinge niveluri demne… de jale.

În perioada 2009-2011, în doar doi ani şcolari, rata părăsirii timpurii a şcolii a crescut de aproape două ori. Nu doar criza economico-financiară a fost vinovată, ci şi ideea total neinspirată a factorilor decizionali de a închide şcolile de arte şi meserii din învăţământul profesional şi tehnic. Ce nevoie aveam, noi, de meseriaşi?!

Acum, până să găseşti un electrician iscusit ori un instalator dibaci, rişti să stai ore întregi cu locuinţa în beznă sau, după caz, cu canalizarea înfundată. Timp suficient pentru ca, în aşteptarea meseriaşului, să-ţi reaminteşti că „meseria e brăţară de aur”, dar şi să cugeţi la observaţia marelui Hugo – „cel care deschide o şcoală închide o temniţă”.

Oare cei care au pus lacăte şcolilor profesionale l-or fi citit pe Victor Hugo?!