Majoritatea românilor visează cu ochii deschiși la o mărire a salariului, pentru că în fiecare lună după ce încasează leafa pățesc ca în epigrama lui Gheorghe Gurău: „Diminuat și fără vlagă,/Salariul mă luă la rost:/-Mai lasă-mă în pace, dragă,/Ce tragi de mine ca un prost! ”

Mulți se uită în ograda colegului care pune mai mulți bani în buzunar în fiecare lună, deși lucrează pe același post și la aceeași instituție. Imediat șarpele invidiei se cuibărește în sufletul celui care se simte nedreptățit că, deși și el muncește în aceleași condiții ca și colegul, el primește o leafă mai mică. Și pentru că ne place să uzăm de principiile democratice, imediat cei în cauză strigă ca din gură de șarpe că sunt discriminați și cer să li se facă dreptate în instanță.

Vi se pare cunoscută povestea? Ea s-a tot repetat în cadrul instanțelor din România, însă a generat interpretări distincte. ÎCCJ  a fost sesizată să se pronunțe dacă există discriminare atunci când au fost puse în executare hotărâri judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale și altora aflați la același loc de muncă și pe același post nu le-a mărit angajatorul leafa în condițiile în care cei din urmă fie nu le-au cerut în instanță, fie au pierdut obținând hotărâri judecătorești defavorabile.

Caz practic

În 2013 reclamanții angajați ca șoferi la un tribunal din țară au chemat în judecată Ministerul Justiției, tribunalul unde lucrau și curtea de apel de care aparținea tribunalul respectiv. Aceștia au solicitat instanței de judecată să se constate discriminarea existentă între reclamanți și ceilalți șoferi încadrați atât la instanțele de pe raza teritorială a curții de apel respective, cât și la celelalte instanțe din țară, discriminare constând în neacordarea unui salariu egal pentru muncă egală, ca urmare a neincluderii în salariul de încadrare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, precum și a sporului de confidențialitate de 15%.

În 11.02. 2014, instanța  admite în parte acțiunea și obligă pârâții la plata către fiecare reclamant a unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariul încasat de un salariat cu o încadrare similară în funcția de șofer, care în luna decembrie 2009 beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, și salariul încasat efectiv de fiecare reclamant în perioada 25.09.2010-11.02.2014, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Instanța a respins cererea privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% și plata pentru viitor a drepturilor solicitate.

Instanța a comparat cuantumul salariilor reclamanților cu cele ale altor șoferi ce lucrează la instanțe din țară  și a constatat că aceștia sunt într-o stare de inferioritate din punct de vedere salarial față de alți șoferi care au salarii mai mari ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța a considerat că s-a ajuns la o diferențiere salarială între angajații încadrați pe același post ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătorești și în acest fel angajatorul a fost pus în situația de a acorda drepturi salariale diferite pentru salariați care desfășoară o activitate identică.

De soluția pronunțată de tribunal au fost nemulțumiți atât reclamanții, cât și pârâții, astfel încât toți au declarat apel. În cadrul apelului, curtea de apel a sesizat ÎCCJ pentru a lămuri dacă a fost sau nu discriminare în această speță. Punctul de vedere al ÎCCJ era imperios necesar, pentru a ști dacă într-un astfel de caz persoana care se consideră discriminată poate pretinde despăgubiri care să fie cuantificate prin raportare la drepturile salariale de care nu a beneficiat.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a constatat că reclamanții nu au invocat o discriminare față de alte categorii profesionale, ci o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale ( a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești încadrat pe funcția de șofer). Aceștia au susținut că inegalitatea dintre salariul primit de ei comparativ cu cel primit de cei care dețin hotărâri judecătorești favorabile, se încadrează în cazurile de discriminare sancționate de legislație.

ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 2/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 201 din 26 martie 2015. Noutățile legislative ale acestei decizii se referă la faptul că ÎCCJ a considerat că cererea reclamanților în sensul acordării sporurilor respective are la bază o situație juridică diferită. Cei care au primit sporuri și, în consecință, un salariu mai mare au beneficiat de punerea în executare a unor hotărâri judecătorești favorabile, fapt ce nu poate constitui un criteriu de discriminare.

Noile știri juridice arată că instanțele de judecată pot anula sau refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi din alte acte normative.

Practic, reclamanții cer înlocuirea unor acte normative cu putere de lege (legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice), cu hotărâri judecătorești.

Noutățile legislative din decizie subliniază faptul că hotărârile judecătorești au aplicabilitate doar la speță, efectele lor nu pot fi extinse la cauze similare.

ÎCCJ a decis că nu există vreo discriminare la adresa reclamanților, pentru că nimeni nu poate invoca discriminarea ca să obțină anumite avantaje. Reclamanții aveau obligația de a proba susținerile lor folosind argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, nu uzând de invocarea discriminării în raport cu soluția pronunțată de altă instanță.

În concluzie, ÎCCJ a decis că atâta vreme cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat anumite drepturi salariale față de alți angajați cărora nu li s-au acordat sau cererile le-au fost respinse prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu ne aflăm în fața unui tratament discriminatoriu.

Ce s-a întâmplat cu reclamanții care s-au considerat discriminați?

Pentru că în viață nemulțumitului i se ia darul, curtea de apel a decis în urma deciziei ÎCCJ  să respingă apelul reclamanților și să îl admită pe cel al pârâților cu consecința că nu va mai acorda reclamanților despăgubirile pentru neacordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică. Ce au câștigat la tribunal, au pierdut în fața instanței de apel!

Așa că eroii noștri s-au ales cu praful de pe tobe și după o luptă de un an și jumătate prin instanțe, au aflat că nu au fost victimele vreunei discriminări din partea angajatorului și că nu au dreptul să pretindă majorări salariale doar pentru că alți colegi le-au obținut în instanță.

În viață este bine să înveți să te poți bucura de ceea ce ai și obții prin munca ta fără să numeri realizările semenilor și banii acestora.  „De obicei oamenii nu se bucură atât de ceea ce au,  cât se amărăsc cu gândul la ceea ce nu au.”  (Belinski)