Modificări la Codul Muncii privind salariul temporar şi concediul de odihnă, promulgate


04-bani-shutterstock-38
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, în 3 decembrie 2014.

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor stabileşte introducerea la articolul 92 a două noi alineate, (3) şi (4), cu următorul cuprins: “(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar. (4) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă şi care prestează aceeaşi muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului”.

În plus, alineatul 6 prevede că salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.

,