Oricare dintre noi se poate găsi, la un moment dat, în situaţia de a înstrăina un bun impozabil – o casă, o maşină! La înstrăinarea acestor bunuri, este necesar şi certificatul de atestare fiscală, care vădeşte achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază e înregistrat fiscal bunul ce face obiectul înstrăinării.
În prag de vânzare, necazurile pot apărea atunci când birurile cuvenite autorităţilor locale n-au fost achitate de către actualul proprietar. În calitate de vânzător, el va trebui să-şi plătească mai întâi datoriile, abia apoi se poate gândi şi la încheierea tranzacţiei, la notar. Acum, să ne punem întrebarea: n-ar fi mai bine ca el să-şi poată achita birurile restante direct la biroul notarului, evitând peregrinările pe la ghişeele şi aşa aglomerate?
În treacăt fie spus, notarii din România sunt oarecum familiarizaţi cu rolul de… casieri. De ani de zile ei încasează impozitul corespunzător tranzacţiilor imobiliare şi tarifele destinate agenţiei de cadastru şi publicitate imobiliară, la înstrăinarea unor bunuri.
Azi, cetăţeanului i se oferă tot mai multe şanse să devină restanţier la plata taxelor şi impozitelor, în condiţiile în care venitul mediu bate pasul pe loc, dar se propun necontenit creşteri noi ale birurilor percepute pentru proprietăţi. Pentru omul de rând, crearea posibilităţii de a-şi achita datoriile prin notar, la înstrăinarea unor bunuri, nu poate să fie decât salutară. Pentru bugetul local, chiar şi o plată efectuată într-al doisprezecelea ceas e mai bună decât… nimic!
Un proiect de interes!
Recent, a fost înregistrată la Senat, sub numărul B622, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform căreia notarii publici vor putea să încaseze sume de bani de la clienţii lor, cu titlu de taxe şi impozite locale, în numele şi pe seama serviciilor publice de impozite şi taxe locale.
Dacă proiectul de act normativ va fi adoptat şi publicat în „Monitorul oficial”, notarii vor încasa impozitele şi taxele de la clienţii lor cu utilizarea unor chitanţiere, prin întrebuinţarea unor mijloace cum ar fi ordinele de plată sau prin mijloace electronice de plată. În prim plan este varianta utilizării unor bonuri fiscale proprii ale biroului notarial. După cum se vede, legea este… generoasă. În ce sens? Oferă multiple căi prin care banii tăi pot migra către bugetul local!
După ce se vor încasa banii, indiferent care dintre mijloacele legale de încasare a fost întrebuinţat, taxele şi impozitele vor fi virate, de către notari, într-un cont anume deschis la Trezorerie, potrivit evidenţelor păstrate la biroul notarial, pe bază de borderou. Banii vor trebui depuşi, întotdeauna, înainte de data de 25 a lunii care urmează încasării lor de către notar, la Trezoreria într-a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea acesta. Apoi, ar urma ca unităţile Trezoreriei Statului din teritoriu să împartă sumele hărăzite fiecărei administraţii locale.
Mai simplu pentru contribuabili
Dacă această propunere legislativă se va bucura de susţinere, având succes în Parlament, notarii vor trebui, conform ştirilor juridice, să ţină evidenţa impozitelor şi taxelor locale încasate de la clienţi (contribuabili), însă în mod aparte de evidenţa financiar-contabilă proprie. Camerele Notarilor Publici ar urma să preia chitanţierele de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, ulterior, să le distribuie fiecărui birou notarial în parte.
Actualmente, pentru ca notarii să poată dobândi certificatul de atestare fiscală, în numele clienţilor lor, există deja o aplicaţie informatică, pusă la punct de specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prin intermediul căreia ei pot primi, în format electronic, aceste acte.
Este o dovadă că formalităţile birocratice se pot efectua şi elegant, rapid, de la distanţă, fără pierdere de vreme pe la cozi interminabile, în faţa unor ghişee la care ar putea lucra cine ştie care slujbaş arogant, necooperant, irascibil sau, mai rău… având câte un pic din fiecare meteahnă!
Ce spun prevederile actuale?
În momentul de faţă, Codul de procedură fiscală prevede că certificatul de atestare fiscală se emite de către organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la cererea contribuabilului sau a notarului, respectiv a împuternicitului acestuia, conform delegării primite de la contribuabil. Acest act se eliberează pe baza datelor existente în evidenţa organului fiscal competent şi conţine creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.
Certificatul de atestare fiscală poate fi utilizat de către contribuabil pe toată durata lunii în care a fost emis. De-a lungul perioadei de valabilitate, certificatul poate fi prezentat de către contribuabil oricărui solicitant, în original sau în copie legalizată.
În scopul transmiterii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile (clădiri, terenuri) sau mobile (autovehicule), va trebui să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în raza căreia este înregistrat fiscal bunul supus înstrăinării, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal.
Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a oglindi perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit prevederilor Codului fiscal. Codul de procedură fiscală prevede că actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea acestor prevederi sunt nule.
Cu toate că nu este chiar lăudabil, nu este nici un lucru nemaivăzut ca, atunci când notarul public solicită eliberarea atestatului de atestare fiscală, în contul contribuabilului care solicită serviciile biroului notarial să apară datorii neplătite la bugetul local. În atare condiţii, operaţiunea pentru care a fost solicitat notarul, de pildă înstrăinarea unui spaţiu comercial, nu se va mai putea realiza.
Poate că-n respectivul caz clientul este foarte grăbit (cumpărătorul bunului se poate răzgândi!); el doreşte să-şi achite datoriile, dar ar vrea să evite birocraţia cea omniprezentă în relaţia cu autorităţile locale.
În această ordine de idei, ar fi perfect dacă noile ştiri juridice ne-ar anunţa, în curând, că în «Monitorul oficial» a apărut o lege care permite şi notarilor publici să încaseze taxe şi impozite în numele serviciilor locale de taxe şi impozite iar, ulterior, să se elibereze degrabă şi fără complicaţii certificatul ce dovedeşte lipsa oricăror datorii către autorităţile locale, dând undă verde pentru realizarea tranzacţiei în urma căreia noul stăpân îşi va lua bunul în primire.
În fond, este de dorit să ne simplificăm existenţa. Complicaţiile vieţii contemporane sunt, oricum, numeroase. Iar simplitatea poate fi una dintre tainele fericirii. Însă nu trebuie să uităm un lucru: o simplificare de care se bucură o categorie de cetăţeni poate presupune noi complicaţii pentru alţii, în cazul nostru notarii publici. Întrebarea este: ce părere au notarii? Ar fi încântaţi să devină o nouă categorie de casieri ai serviciilor de taxe şi impozite locale?