Month: June 2014

  • Guvernele României şi Israelului vor să elimine comisioanele ilegale

    Guvernele României şi Israelului au convenit să intensifice cooperarea în combaterea angajării ilegale a muncitorilor străini şi a practicilor ilegale de recrutare, precum şi în eliminarea comisioanelor ilegale încasate de la muncitori, printr-o Declaraţie semnată de premierii celor două ţări. Autorităţile din România şi Israel au anunţat anterior că vor să creeze cadrul legal prin care…

  • Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine modificarea Legii 51/2006

    Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine modificarea Legii 51/2006 prin care primarii sau preşedinţii de CJ ar putea fi membri în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, precizând că nici nu i s-a cerut un punct de vedere privind acest demers. Într-un comunicat se arată că prin amendamentele admise, ca urmare a Raportului…

  • Proiect de Contract Colectiv de Muncă pentru sectorul Sănătate

    Potrivit anunţului ministrului pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, va fi publicat în vederea consultării Contractul Colectiv de Muncă la nivelul sectorului “Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”. Astfel, proiectul de Contract Colectiv de Muncă (CCM) pentru sectorul “Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare” prevede premii individuale, sporuri şi măsuri pentru protecţia salariaţilor. Prevederile documentului ar putea fi aplicate tuturor unităţilor publice sau private de…

  • Infiinţarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. Prin actul normativ se creează un departament specializat în situaţii de urgenţă în cadrul MAI. În cadrul noului departament, structură operaţională fără personalitate juridică, îşi desfăşoară activitatea Inspectoratul General…

  • Legea insolvenţei, promulgată

    În data de 24 iunie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, după ce, în 21 iunie, CCR a motivat decizia în privinţa constituţionalităţii legii, în urma sesizării făcute de PNL. Legea insolvenţei a fost fost atacată la CCR, în 22 aprilie, de…

  • Proiectul de lege prin care se realizează o reducere de 12 taxe și tarife a fost adoptat

    În 24 iunie Senatul României a adoptat un proiect de lege prin care se realizează o reducere de 12 taxe și tarife, din care 5 prin eliminare și 7 prin comasare. Obiectivul programului legislativ este modificarea unor acte normative, în sensul eliminării sau comasării unor taxe și tarife nefiscale.  Potrivit senatorilor, proiectul de lege are…

  • Normele de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân au fost supendate

    În 23 iunie Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis suspendarea executării normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, modificată prin Legea nr. 258/2013, decizia nefiind definitivă. Cererea privind suspedarea normelor a fost inițiată de Vier Pfoten, care consideră drept nelegale mai multe prevederi din HG nr. 1059/2013 pentru aprobarea…

  • Traian Băsescu respinge legea prin care şeful Poliţiei Române devine secretar de stat

    Şeful statului Traian Băsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare, cerând respingerea actului normativ, legea prin care şeful Poliţiei Române primeşte rang de secretar de stat, fiind numit de către premier. Președintele menţionează, în cererea dată, că, pentru această lege, Guvernul nu a solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării emiterea unui aviz în acest sens. În…

  • Se reduce cota aplicată valorii tranzacțiilor cu instrumente financiare

    Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ va reduce cu 25%, începând din 16 septembrie, cota aplicată valorii tranzacțiilor cu instrumente financiare suportată de către cumpărător. Această cotă percepută de ASF va fi redusă de la 0,08% la 0,06%, măsura fiind prevăzută în Regulamentul pentru modificarea anexei la Regulamentul nr. 7/2006 privind veniturile Comisiei Naționale a Valorilor…

  • Votarea declaraţiei legate de demisia lui Băsescu

    Declaraţia politică cu privire la solicitarea demisiei de onoare a şefului statului va fi discutată şi supusă votului miercuri în cadrul plenului reunit al celor două Camere, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Astfel Birourile Permanente au stabilit şi calendarul legat de adoptarea acestei declaraţii politice a Parlamentului, dar şi ulterior se vor reuni pentru a analiza amendamentele depuse…