Month: June 2014

  • Condiții mai indulgente pentru eșalonarea datoriilor la stat

    Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va relaxa condiţiile de acordare şi menţinere a eşalonărilor la plata obligaţiilor bugetare. Proiectul dat prevede extinderea ariei creanţelor care pot fi eşalonate la plată, incluzând în această categorie creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/…

  • Vânzarea terenului către străini cu acte-n regulă ! Au apărut normele metodologice !

    De la momentul intrării în vigoare a legii care dă liber la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan către cetățenii străini au trecut aproape 2 luni. În tot acest timp cei interesați  să vândă sau să cumpere pământ au așteptat cu sufletul la gură să apară normele metodologice pentru a ști care sunt pașii de…

  • O nouă lege a voluntariatului… N-ai experienţă în muncă, dar ţi se cere? Practică voluntariatul!

    “Dumneavoastră n-aţi mai lucrat. Regretăm, dar postul acesta necesită experienţă!” Încă o speranţă spulberată pentru Absolvent! La douăzeci de ani desaga cu speranţe e doldora. Dar tot primeşti refuzurile cu tristeţe! Părinţii i-au spus mereu Absolventului că e special, deşi el nu s-a obosit să le arate c-ar fi aşa. Dar a citit undeva, într-o…

  • Ai fost prins la volan sub influența lui Bachus? Ce „șanse” ai să ți se întocmească dosar penal?

    Se spune că „Bachus este o zeitate convenabilă, inventată de antici ca o scuză pentru îmbătare”. (Ambrose Bierce) Motivele pentru care cineva consumă alcool peste măsură sunt diferite. Unii cred că „alcoolul este anestezicul pe care ni-l administrăm pentru a suporta intervenția chirurgicală a vieții” (George Bernard Shaw), în timp ce pentru Frank Sinatra „alcoolul este…

  • Vizite periodice la medicul de familie din 1 iunie

    Începând cu 1 iunie, asiguraţii de 18 – 39 de ani se vor prezenta oricum la medicul de familie, o dată la trei ani, chiar dacă nu prezintă simptomele vreunei afecţiuni; biletele de trimitere vor fi valabile două luni, în loc de una cât sunt valabile în prezent, iar produsele prescrise în reţete, pentru trei luni,…

  • Măsuri pentru eficientizarea plăţilor către beneficiarii fondurilor UE

    Într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene se arată că Guvernul a adoptat noi măsuri care eficientizează plăţile către beneficiarii fondurilor europene, printre care şi reducerea termenului pentru plata sumelor datorate acestora de la cinci la trei zile. Măsurile de eficientizare, adoptate de Guvern pe 28 mai, sunt prevăzute în OUG pentru modificarea şi…

  • Mai puţine paturi contractate în spitale

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în şedinţa Guvernului din 30 mai a fost aprobată Hotărârea privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2014 – 2016. Prin actul normativ, la nivel naţional, pentru 2014, Guvernul a aprobat un număr total de 121.579 paturi, pentru 2015 -120.579 paturi, iar pentru 2016 – 119.579 paturi. Acestea includ paturile…

  • Noua organigramă a ASF

    Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat în data de 30 mai noua arhitectură instituţională a ASF. Noua organigramă a ASF, care va deveni operaţională de la 1 octombrie 2014, urmăreşte transformarea Autorităţii într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă. Astfel în noua organigramă se reduc nivelele ierarhice de la 5 la numai 3…