Votarea declaraţiei legate de demisia lui Băsescu


lc-olesea

Declaraţia politică cu privire la solicitarea demisiei de onoare a şefului statului va fi discutată şi supusă votului miercuri în cadrul plenului reunit al celor două Camere, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Astfel Birourile Permanente au stabilit şi calendarul legat de adoptarea acestei declaraţii politice a Parlamentului, dar şi ulterior se vor reuni pentru a analiza amendamentele depuse de grupurile parlamentare până marţi ora 18,00.

Birourile reunite au aprobat şi propunerea adresată celor două comisii reunite de supraveghere a activităţii SRI de la Senat şi de la Cameră pentru cererea informaţiile relevante în cazul care îl vizează pe fratele preşedintelui României.