În momentul de faţă, România are de două ori mai puţini angajaţi decât ar fi normal. În acelaşi timp, peste 2.000.000 de români şi-au luat traista-n băţ şi-au plecat în lumea largă, precum voinicii din basme, să-şi caute norocul printre străini.

După cum remarca Eliade, printre neamurile fără noroc ne numărăm şi noi, românii, care, pentru a supravieţui vremurilor „ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri” care au cucerit întreg pământul. Chiar şi astăzi, românii, stăpânii unei ţări bogată cum puţine sunt, se chinuie să supravieţuiască de pe-o zi pe alta. Angajatorii supravieţuiesc, lucrătorii supravieţuiesc, pensionarii supravieţuiesc… atât cât pot!

Numai taxarea muncii s-a amplificat, mai ales prin creşterile repetate ale salariului minim. Sistemul public de pensii gâfâie tot mai ostenit, împreună cu angajaţii şi cu angajatorii tot mai puţini, în vreme ce numărul de pensionari creşte invers proporţional cu natalitatea (nimeni nu ştie cine va mai plăti pensiile peste trei decenii, deşi vârsta de pensionare va creşte, poate, la 70 de ani).

Vom importa forţă de muncă din afară? Bine, dar nici lucrătorii străini nu vin să muncească gratis şi, în plus, multinaţionalele îşi relochează fabricile în ţările cu fiscalitate mică şi forţă de muncă ieftină, astfel că puţini cambodgieni sau marocani vor parcurge mii de mile doar ca să vadă Carpaţii şi să aibă politrucii autohtoni pe cine impozita.

Ce să facem pentru a stimula angajatorii, care, în clipa de faţă, suportă 2/3 din contribuţia datorată la sistemul de pensii şi nu mai sunt motivaţi să creeze noi locuri de muncă, de vreme ce 80% din ceea ce câştigă ajunge la stat, direct şi indirect? Trebuie redusă povara fiscală!

 

Un pic mai bine pentru… tot poporul!

Din momentul în care vom afla de pe portalurile de legislaţie gratuită că au fost introduse măsuri, cu adevărat capitaliste, de diminuare a fiscalităţii aplicate angajatorilor, vom observa lesne că munca la negru se reduce (ies la lumină o mulţime de contribuabili), se vor înfiinţa o puzderie de noi firme iar salariile devin mai consistente, adică mai permit şi agonisirea, nu doar supravieţuirea. Însăşi economia românească va deveni mai competitivă. De altfel, nu doar România, ci întreaga Europă face faţă cu greu competitivităţii asiatice – datorată fiscalităţii reduse!

Avem în faţă, astăzi, semnul clar că guvernanţii (culmea, de stânga!) încep să înţeleagă efectul nefast al contribuţiilor sociale împovărătoare. Cât de împovărătoare? Până într-acolo încât angajatului mediu îi sunt reţinuţi mai mulţi bani pentru uzul statului, decât cheltuie el anual pentru… hrană sau îmbrăcăminte! Ţin, cumva, de foame promisiunile cincinale ale politicienilor? Ne vor apăra ele de frig, odată cu liberalizarea totală a preţurilor la energie?

De luni bune, executivul ne tot „ameninţă” cu punerea în practică a unei măsuri benefice mediului de afaceri: reducerea prin lege a nivelului CAS-ului! Benefică în mod direct pentru angajatori şi indirect pentru forţa de muncă, printr-o preconizată înmulţire a angajărilor, pe fondul reducerii cheltuielilor alocate contribuţiilor sociale.

Dacă totul merge strună şi, potrivit aşteptărilor executivului, proiectul de lege ajunge la parlament în miezul lunii lui Cuptor, se preconizează că-n octombrie angajatorii se vor bucura deja de o reducere a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) datorată sistemului de pensii.

Pentru condiţiile normale de muncă angajatorul va plăti către fondurile de pensii 15,8% în loc de 20,8%, cât plăteşte acum. Pentru condiţii deosebite de muncă, angajatorul va achita 20,8% în loc de 25,8% iar în cazul existenţei unor condiţii speciale de muncă angajatorul va trebui să scoată din buzunar, pentru fiecare angajat, 25,8% în loc de 30,8 %. Convenabil? Se putea şi mai bine! Totuşi, să nu zicem “hop”, până ce n-am sărit pârleazul. Să vedem întâi legea publicată în “Monitorul oficial”!

Mulţi angajaţi, dintr-aceia care, de obicei, nu reuşesc să vadă pădurea din pricina copacilor spun: “pentru mine reducerea CAS-ului nu contează, e doar spre beneficiul patronului”. Un astfel de lucrător ghidat de sloganul “noi muncim, nu gândim” ar fi fost mai mulţumit ca ştirile din contabilitate să anunţe reducerea contribuţiei individuale, cea de 10,5%. Sigur, n-ar fi rău să aflăm că, de la anul, se va reduce şi contribuţia angajatului cu 5%. Deocamdată, ne bucurăm de ce ni s-a promis!

Dacă în urma măsurii reducerii CAS se vor crea măcar 1.000 de locuri de muncă noi, tot este bine. La fiecare sfârşit de an universitar avem o serie nouă de potenţiali şomeri. Ei vor muncă plătită onorabil şi o viaţă decentă… Acum! Şi nu-i preocupă susţinerea sistemului falimentar de pensii publice sau a unora dintre fondurile private – unde, din pricina comisioanelor lacome şi a randamentului infim, observi că deţii mai puţini bani decât ai cotizat.

Ce va urma?

Incontestabil, scăderea CAS-ului va genera diminuări ale veniturilor bugetare. Reducerea veniturilor bugetare este momentan compensată de noile impozite pe construcţii (taxa pe “stâlpărit” & Co.). Dacă, în luna octombrie veţi putea afla de pe portalul nostru de legislaţie gratuită că, prin lege, CAS-ul s-a redus cu 5%, diminuarea implicită a veniturilor bugetare va fi contrabalansată prin asumarea mai serioasă de către stat a rolului de creditor (fiscul va pune presiune pe datornici) şi combaterea drastică a muncii la negru. De asemenea, Direcţia Antifraudă va lua la bani mărunţi contribuabilii dubioşi (aşa le trebuie, au averi uriaşe, dar zero venituri declarate!) şi va fi sporit controlul vamal.

Posibilitatea de a deveni martorii unei scăderi a contribuţiei la sistemul de pensii reiese din proiectul de lege privind modificarea art.296^18, alin.(3) – Cod Fiscal, aflat în dezbatere publică pe pagina web a Ministerului Finanţelor, la rubrica “Transparenţă decizională” şi promovat de guvern.

Şi, dacă tot e dezbatere publică, am putea şi noi, cetăţenii, să ne dăm cu părerea! De exemplu, să dezvăluim aleşilor noştri (avem libertate de exprimare!), că nu ne mulţumim doar cu o reducere de 5% a CAS-ului.

Să nu ne temem să zicem c-am vrea, de s-ar putea, să nu se mai declare nimeni, nici măcar statul, tutore pentru noi… pe banii noştri. Oricum, sistemul de pensii se clatină ca bătut de vânt. Să fim lăsaţi să agonisim singuri pentru bătrâneţe, cât şi unde dorim. Că doar suntem cetăţeni responsabili!

Ne priveşte, pe fiecare, cum ne vom trăi bătrâneţile, nu-i aşa?!