Viaţa noastră este un lung şir de decizii. În fiecare zi luăm hotărâri; pe unele le exteriorizăm, pe altele nu.

De asemenea, oricât de simplă ar fi viaţa noastră, pentru a supravieţui şi a convieţui trebuie să încheiem acte juridice civile.

Zi de zi încheiem contracte prin care vindem, cumpărăm, schimbăm, donăm şi … lista poate continua.

Unele au clauze bine stabilite, aşternute frumos într-un înscris, altele „se mulţumesc” doar cu un bon fiscal sau nici atât. De pildă, dacă Monica merge să-şi cumpere pantofi, nu va avea nevoie de un contract cu clauze bine stabilite şi negociate. În schimb, indiscutabil, ea va trebui sa-şi exprime consimţământul în acest sens.

 Consimţământul este o condiţie esenţială pentru încheierea oricărui act juridic. Acesta constă în exteriorizarea hotărârii de a încheia actul.

Consimţământul poate fi exprimat verbal, în scris sau printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Consimţământul trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză

 Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile atunci când vine vorba de exprimarea consimţământului, să poposim un moment alături de doi oameni obişnuiţi, ca şi noi, pentru a le urmări povestea.

Într-o zi caldă de primăvară, doi „cărunţi”, vechi tovarăşi ai tablei de şah, îşi destăinuie unul altuia planurile pe care şi le-au făcut pentru „zilele îndepărtate ale pensionării”. Între două mutări, unul dintre ei povesteşte, pătruns de melancolie, că odată cu venirea pensiei se va muta într-un loc mai liniştit, departe de agitaţia oraşului. Numai că îşi face griji, încă de pe acum, de cel ce va intra în posesia căsuţei lui, agonisită cu atâta trudă.

Ascultându-l cu atenţie, prietenul lui îi spune în glumă: „Ce nu fac eu să te văd fericit? Îţi cumpăr şi casa şi poţi să îţi petreci apoi şi vacanţele la mine.”

Trecut-au anii şi vremurile îndepărtate ale pensionării par să oglindească mai mult prezentul decât viitorul.

Mai mult împins de datorii decât de vise, căruntul nostru îşi face bagajele şi porneşte grăbit spre căsuţa din preerie. Casa din oraş nu o vânduse încă … Gândindu-se la vremurile de odinioară, îşi aduce aminte de discuţia purtată cu prietenul său, cu vreo doi ani în urmă, lângă tabla de şah.

Având nevoie disperată de bani şi implicit de un cumpărător pentru casa din oraş, îl sună pe prietenul său şi îl întreabă dacă mai doreşte să cumpere casa. Acesta, surprins de o asemenea întrebare, îi dă un răspuns negativ. Iritat, potenţialul vânzător începe să-l ameninţe pe cel ce îi era odată prieten, amintindu-i că şi-a exprimat consimţământul în sensul cumpărării imobilului şi că deja s-a încheiat între ei o promisiune de cumpărare, aşa că dacă nu vrea de bunăvoie, va fi acţionat în justiţie. Mai bolboroseşte ceva despre cunoştinţele lui sus-puse şi trânteşte telefonul, după care spune indignat: „Frate, frate, dar brânza e pe bani!”

Poate căruntul nostru să îşi acţioneze prietenul în judecată, sub pretextul că acesta şi-a exprimat consimţământul la cumpărarea imobilului?

Având în vedere circumstanţele în care consimţământul a fost exprimat, acestuia îi lipseşte cu desăvârşire seriozitatea; a fost dat nu pentru a produce efecte juridice, ci în glumă, din prietenie.

Cu toate acestea, povestea nu s-a oprit aici.

După aproximativ o lună, în care datoriile creşteau şi tot creşteau, domnul Ionescu (în speţă căruntul mutat acum la țară) se gândeşte la o altă modalitate prin care să-l convingă pe bunul său prieten să cumpere casa. Se aşează îngândurat pe fotoliul său de lângă fereastră, încercând să ticluiască un plan.

„Hmm…mai întâi trebuie să reînnodăm prietenia, apoi o să-i cer nişte bani cu împrumut, o să semnăm un act care o să fie de fapt un antecontract de vânzare, nu unul de împrumut. Dar pentru asta, voi avea nevoie de un complice.”

A doua zi dimineaţa, după ce trage sforile necesare pentru a găsi o persoană de nădejde care să îl ajute, domnul Ionescu îşi sună prietenul şi după scuzele de rigoare („că nici nu ştie ce l-a apucat”), îl invită să-i facă o vizită.

La momentul vizitei, cei doi prieteni, în timp ce ciocnesc un pahar cu vin, deapănă amintiri.

Domnul Ionescu, viclean din fire, povesteşte cum lipsa banilor l-a împins la un aşa gest necugetat precum telefonul de luna trecută.

Şi ce greu îi este şi acum…

Dacă ar avea pe cineva care să îi împrumute o sumă frumuşică pentru o perioadă scurtă-scurtă de timp…

„Eu am un cont de economii, dar…”, se trezeşte vizitatorul nostru spunând.

„Oricum nu ai pentru ce să-ţi faci griji, încheiem contract de împrumut în care menţionăm data restituirii şi tot tacâmul”, spune pe nerăsuflate domnul Ionescu. „Nici nu se poate altfel! Uite”, exclamă acesta cu o veselie neaşteptată, ”mai târziu o să treacă pe la mine cumnatul meu. El e priceput în ale hârţogăraielor.”

Cumnatul domnului Ionescu, un om mărunţel şi mereu grăbit, era pus pe fugă şi de data aceasta (mai ales că aşa era învoiala), aşa că „părţile nu trebuie decât să dea cu subsemnatul, că de restul (clauze şi alte chestii avocăţeşti), se ocupă el”.

Doar că, în locul contractului de împrumut, a răsărit un antecontract de vânzare ale cărui clauze prevedeau că la data x se va încheia un contract autentic de vânzare prin care va fi transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, în schimbul unui preţ care a fost achitat parţial.

Aşa că omul nostru de bună-credinţă se trezeşte acţionat în judecată, deoarece, chipurile, s-ar opune la încheierea contractului de vânzare.

La primul termen de judecată, i se trânteşte în faţă antecontractul purtând semnătura lui.

Neştiind ce l-a lovit, acesta solicită ajutor în stânga şi-n dreapta, pe la avocaţi şi consilieri pentru a-l ajuta să-şi formuleze apărarea.

Ce poate solicita instanţei?

În primul rând, poate solicita anularea actului, acesta fiind afectat de vicii (dol).

Există dol când partea se află într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta a omis, cu intenţia de a-l înşela, să îl informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Singura cerinţă a dolului pentru a se putea solicita anularea actului este de a proveni de la cealaltă parte.

Datorită mijloacelor viclene folosite, acesta poate fi probat prin orice mijloc de probă.

Pe lângă acţiunea în anulare, potrivit art 1257 Cod Civil, cel al cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.

Pe de altă parte, potrivit art.1265 alin 3, confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese.

 Soluţia o va stabili instanţa…

Consimţământul însă, în această situaţie, nu a fost exprimat într-un mod liber, nu a fost dat în cunoștinţă de cauză, ci prin dol a fost viciat.

Alte vicii care pot altera consimţământul:

 Eroarea

O persoană se află în eroare atunci când la încheierea unui act juridic are o imagine distorsionată asupra realităţii.

Pentru a putea fi considerată viciu de consimţământ, eroarea trebuie să fie esenţială!

Potrivit art 1207 alin.2 din Codul Civil, eroarea este esenţială atunci când poartă asupra:

• Naturii sau obiectului contractului (de exemplu, una dintre părţi consideră că a încheiat un contract de vânzare, cealaltă parte însă crede că bunul i-a fost donat).

• Identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat. De pildă, una dintre părţi crede că a cumpărat un inel confecţionat din aur alb, când de fapt ceea ce i se vinde este doar un inel din argint.

• Identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat. De pildă, cumpărătorul crede că persoana care îi vinde este moştenitorul bunului, în fapt el fiind doar un moştenitor aparent.

• Simplelor motive ale contractului care prin voinţa părţilor au fost considerate hotărâtoare;

 Aşadar, dacă aţi fost în eroare atunci când ați încheiat un act juridic, aveţi la îndemână următoarele posibilităţi:

1. Puteţi solicita anularea actului încheiat în astfel de condiţii dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului.

2. Dacă totuşi nu doriţi anularea, puteţi obţine adaptarea contractului.

Cum poate fi realizată aceasta?

Mai întâi, înainte să fi obţinut anularea, trebuie să informaţi cealaltă parte asupra felului în care aţi înţeles contractul şi să o înştiinţaţi, totodată, despre faptul că doriţi anularea acestuia.

Apoi, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificat ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cocontractantul trebuie să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.

Dacă sunt parcurşi aceşti paşi, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles partea care a făcut notificarea.

Dacă declaraţia a fost făcută şi comunicată părţii aflate în eroare în termenul specificat sau contractul a fost executat, dreptul de a obţine anularea este stins şi notificarea este considerată lipsită de efecte.

Fiind un fapt juridic stricto sensu, eroarea poate fi probată prin orice mijloc de probă.

Dificultatea probei poate consta în faptul că în alcătuirea erorii intră un singur element, de natură psihologică, anume falsa reprezentare a realităţii.

Violenţa

Consimţământul este smuls prin violenţă când sunt exercitate presiuni, ameninţări, asupra unei persoane de natură să-i producă o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care în condiţii normale nu l-ar fi încheiat.

Temerea insuflată trebuie să fie de aşa natură încât partea ameninţată să creadă că în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent. Violenţa poate fi fizică sau morală.

Cel care a încheiat un contract în astfel de condiţii poate solicita instanţei anularea acestuia, datorită faptului că i-a fost viciat consimţământul.

Nici în acest caz, exercitarea unei acţiuni în anulare nu exclude exercitarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală.

 Leziunea

Prin leziune se înțelege prejudiciul material suferit de una dintre părti ca urmare a încheierii unui contract, datorită disproporţiei vădite de valoare existente între prestaţii la momentul încheierii acestuia.

În Noul Cod Civil, leziunea nu mai este o instituţie exclusiv la dispoziţia minorilor, legiuitorul considerând că şi majorilor le pot fi la fel de uşor lezate interesele datorită lipsei de experienţă, de pregătire sau pur şi simplu pentru că se află într-o stare de nevoie.

Prin urmare, inferioritatea uneia dintre părţi urmează a fi apreciată diferenţiat de către judecător, în funcţie de persoana care cere leziunea (minor sau major).

Dacă, în cazul minorului, judecătorul are de apreciat doar paguba suferită de acesta, în cazul majorului, marja de apreciere este mult mai largă, judecătorul trebuind sa se ghideze după criterii subiective, care să îl conducă la concluzia că una dintre părti a fost vădit dezavantajată.

Pentru a ajunge la o decizie, acesta trebuie să parcurgă un adevărat labirint, in care legiuitorul i-a presărat cuvinte cheie (“profitând de….”, considerabil mai mare”), menite a-l ajuta să dezlege atitudinea speculativă a contractantului.

Potrivit art 1222, partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere anularea contractului, aceasta fiind admisibilă însă în cazul majorilor numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisa sau executată de partea lezată, prejudiciul trebuind să existe până la data cererii de anulare.

Cu toate acestea, leziunea poate fi ajustată, existând posibilitatea pentru cealaltă parte de a oferi, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau o majorare a propriei obligaţii (art 1222 alin 3).

Sunt numeroase situaţiile în care ne dorim să încheiem un anumit act şi realizăm ulterior că realitatea este cu totul alta. În loc să ne procurăm un avantaj, suntem mai mult prejudiciaţi.

De multe ori spunem: „Nu e mare diferenţă”. Nimeni nu este însă îndreptăţit să profite de lipsa noastră de experinţă sau de cunoştinţe, cu atât mai mult să ne direcţioneze voinţa spre încheierea unui act juridic prin şiretenii, violenţe ori ameninţări.

Aşadar, să uzăm de mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie pentru a ne apăra drepturile.