Art. 317: Independenţa patrimonială a soţilor

Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ, sau cu terţe persoane.

Vânzarea şi cumpărarea de bunuri sunt activităţi curente, necesare traiului zilnic al oricărei persoane.

Articolul 1652 din Noul Cod Civil consacră principiul capacităţii încheierii unui contract de vânzare, enunţând în mod clar că pot cumpăra sau vinde toţi cei cărora nu le este interzis prin lege. De aici rezultă că regula este capacitatea, iar incapacitatea reprezintă excepţia.

 În ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu, este necesar ca aceasta să existe în deplinătate în persoana părţilor, deoarece contractul de vânzare este în principiu un act de dispoziţie, atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător.

Persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot încheia un astfel de contract prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia şi în toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii tutelare.

Principiul capacităţii a fost însă limitat încă de pe vremea Codului Civil din 1864, prin instituirea anumitor incapacităţi de a vinde sau de a cumpăra.

În trecut, exista o prevedere imperativă în articolul 1307, conform căreia : „ vânzarea între soţi este interzisă”. Raţiunea acestei reglementări consta odinioară în impiedicarea soţilor, de a face sub pretextul unei vânzări, donaţii deghizate, încălcând în acest fel principiul irevocabilităţii donaţiilor.

Potrivit articolului 312 din Noul Cod Civil, viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională.

Noul Cod Civil, odată cu deschiderea de noi orizonturi pentru soţi, prin permiterea încheierii de către aceştia a unor convenţii matrimoniale, hotărăşte că soţul şi soţia nu pot rămâne simpli tovarăşi de viaţă, fiind evident nevoie de ceva mai mult.

Legiuitorul instituie aşadar o normă care reprezintă începutul unei relaţii de afaceri între soţii Noului Cod Civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ ” ( art. 317 al. 1 din Codul Civil ).

Chiar dacă vânzarea între soţi este permisă sub imperiul Noului Cod Civil, acesta păstrează sau instituie alte incapacităţi de a cumpăra sau de a vinde.

De pildă, mandatarii nu pot cumpăra bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă (art. 1654 art.1 lit. a); părinţii, tutorele, curatorul nu pot să vândă bunurile proprii pentru un preţ care să reprezinte o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează (art. 1654 al. 1 lit. b, coroborat cu art. 1655 al.1).

Prin adoptarea unor schimbări atât de drastice în această materie, legiutorul român a urmărit realizarea unei concordanţe între normele noastre civile şi cele ale ţărilor comunităţii europene.

VOICU MIRABELA