Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, aceasta poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
În cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia spre concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Astfel, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este reprezentată de încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Însă potrivit art. 65 alin. 2) C. muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
În concluzie nu este chiar aşa de simplă această concediere şi nu vă lăsaţi intimidaţi atunci când angajatorul vă spune că vi s-a desfiinţat postul.
Vom analiza un caz practic pentru a analiza care a fost soluţia instanţei într-un astfel de caz.
Potrivit ştirilor juridice, prin cererea introdusă la Tribunal, contestatorul a chemat în judecată pe pârâta Societatea Agricolă „G.”, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie anulată decizia de desfacere a Contractului de muncă nr. […], reintegrarea pe postul deţinut anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la concediere şi până la reintegrare, precum şi plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs prin neplata salariului.
Prin sentinţa civilă a Tribunalului, a fost admisă în parte contestaţia; a fost anulată decizia şi s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă; a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă; s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor interese ca nefondat.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele: apreciază ca în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea deciziei contestate, reţinând ca orice desfiinţare a unui loc de munca ar fi trebuit sa fie întemeiată pe studii temeinice efectuate de către angajator cu privire la beneficiile pe care le-ar înregistra societatea ca urmare a dispariţiei unui post din statul de funcţii; instanţa, fără a avea vreo dovada acest sens, prezuma ca astfel de studii nu au fost făcute.
Instanţa de recurs a reţinut că recursul este nefondat. Pentru a lua această decizie a reţinut că trebuie avut în vedere că potrivit art. 79 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. În decizia de concediere contestată s-a indicat drept motiv al concedierii, făcându-se trimitere la cele hotărâte de consiliul de administraţie, faptul că „în perioada de iarnă nu se pot face lucrări agricole”.
În ceea ce priveşte desfiinţarea postului reclamantului, trebuie avut în vedere că art. 65 alin.2 din Codul Muncii impune condiţia ca desfiinţarea locului de muncă să aibă o cauză reală şi serioasă. Această cauză trebuie să intervină după încheierea contractului individual de muncă în sensul că, la încheierea acestuia, angajatorul îşi exprimă manifestarea de voinţă în acest sens având în vedere situaţia cunoscută de la acel moment, considerând că este necesară angajarea unei persoane. Or, recurenta a indicat în decizia de concediere succesiunea anotimpurilor (începerea iernii) şi un fapt cunoscut nu doar de conducerea unei societăţi specializate în lucrări agricole ci care este chiar de notorietate în sensul că în timpul iernii nu se pot realiza lucrări agricole din cauza temperaturii scăzute.
Potrivit ştirilor juridice, în mod evident conducerea societăţii pârâte cunoştea ambele situaţii de fapt la momentul încheierii contractului individual de muncă cu reclamantul şi, totuşi, a optat pentru încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Aşadar, nu se vădeşte existenţa nici unui motiv real şi serios care să fi intervenit ulterior şi care să determine desfiinţarea postului ocupat de reclamant ci o situaţie de întrerupere temporară a unor activităţi, situaţie care survine anual şi care era cunoscută de angajator. De altfel, din cuprinsul deciziei contestate, având în vedere motivaţia acesteia, şi chiar din susţinerile apelantei, rezultă că odată cu venirea primăverii ar fi fost din nou necesară angajarea personalului implicat în lucrări agricole, ceea ce înseamnă că, în realitate nu este vorba de o desfiinţare reală a unor locuri de muncă ci de o suspendare temporară a activităţii angajaţilor care le ocupă.
În concluzie desfiinţarea locului de muncă şi, în consecinţă, concedierea angajatului care îl ocupa nu poate fi considerată a avea o cauză reală şi serioasă în cazul în care este justificată de angajator prin existenţa unor perioade de inactivitate cu caracter ciclic, determinate de specificul activităţii agricole care se poate desfăşura numai în anumite anotimpuri, împrejurările invocate fiind cunoscute şi prezumate a fi fost avute în vedere la încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.