Programul Kurzarbeit continuă până la finalul anului!


Guvernul a aprobat, prin OUG nr. 73/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 536/2022, prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a aplicării măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, destinată atât angajatorilor, precum şi altor entităţi economice care se confruntă cu diminuarea producţiei ca urmare a crizei economice de la nivel internaţional, generată de creşterea inflaţiei şi de scăderea puterii de cumpărare, dar şi în contextul conflictului armat din Ucraina.

Pentru a asigura în continuare menținerea locurilor de muncă şi pentru prevenirea creşterii șomajului, ordonanţa de urgenţă adoptată prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaţilor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă.

Vor putea solicita acest sprijin angajatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;
–  reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă, respectiv 2019; în situaţia în care nu se înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri de 10%, se ia în calcul diminuarea producţiei realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a producţiei din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă.

Indemnizaţia este suportată de angajator, se achită la data plăţii salariului lunii respective şi se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj.