O nouă amnistie fiscală… Află, acum, căror contribuabili le-au fost anulate datoriile!


fiscMulţi români au avut ocazia să constate că “n-aduce anul, ce aduce ceasul”. Nu demult, unii contribuabili s-au trezit cu câte un plic sinistru, pe jumătate negru, venit de la ANAF. Tot negre, sinistre, erau şi sumele de plată din deciziile de impunere.

Să luăm cazul doamnei X, farmacistă. A fost înştiinţată că are de plătit o sumă astronomică, ca urmare a reconsiderării anterioarei sale activităţi independente ca activitate dependentă. Totul a pornit de la faptul că prin 2010-2011 doamna X a ieşit din tagma salariaţilor şi apoi a semnat o convenţie civilă tot cu angajatorul anterior. Doamna X nu mai figura ca angajat, devenise persoană fizică independentă. Munca era aceeaşi.

În “ţărişoara noastră” salariile sunt impozitate zdravăn. Dacă nu ştiaţi, aşa stimulează statul crearea de locuri de muncă! Pentru colaborarea cu un “independent”, erau achitate la stat biruri mai mici. S-a nimerit, însă, ca ANAF-ul să ia contractul doamnei X la puricat.

Întrucât programul de activitate era fixat, prin contract, de către angajator iar farmacista lucra în incinta unităţii, folosind baza materială a angajatorului, temutul ANAF a apreciat, după criteriile fiscale de atunci (acum există altele!) că activitatea sa era una dependentă. Că trebuia să se achite, pentru trecut, dările inerente unui contract individual de muncă. Ce mai, o sumă enormă!

Nici de şi-ar fi vândut casa şi maşina n-ar fi reuşit să plătească atâta amar de biruri, dobânzi, penalităţi. S-a adresat justiţiei. Justiţia, ultima speranţă! Dar până să se pronunţe instanţa a venit… amnistia fiscală. Nu doar pentru cei precum doamna X. Ci şi pentru alte categorii de contribuabili găsiţi mai înainte buni de plată, deşi deciziile erau discutabile… în justiţie!

 

Noutăţi legislative

În “Monitorul Oficial” 540/2015 a văzut lumina tiparului Legea 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale. Potrivit noilor ştiri juridice, vor fi anulate diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile accesorii corespunzătoare acestora stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, drept consecinţă a reconsiderării sau reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1.07.2015, rămase neachitate până la data intrării în vigoare a noii legi.

Organele fiscale nu vor mai reconsidera sau reîncadra o activitate ca activitate dependentă şi nu vor mai emite decizii de impunere în ceea ce priveşte aceste reconsiderări sau reîncadrări, pentru perioadele anterioare datei de 1.07.2015.

Vor fi anulate, potrivit ultimelor noutăţi legislative, şi diferenţele de obligaţii fiscale principale sau accesorii stabilite de către organele fiscale prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia căpătată pe durata delegării şi detaşării de către şoferii ce şi-au desfăşurat activitatea în alte ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1.07.2015 şi neachitate până în prezent.

De asemenea, vor fi anulate diferenţele de TVA aferente veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă, comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi a neînregistrării ca plătitor de TVA, pentru perioadele anterioare datei de 1.07.2015, neachitate până la intrarea în vigoare a legii noi.

 

Dreptatea întruchipată: când CASS-ul e mai mare ca venitul…

Vor fi şterse, spre bucuria miilor de români care trebuiau să le achite, şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) ori obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de către persoanele pentru care baza lunară de calcul al CASS a fost inferioară salariului de bază minim pe ţară pentru perioada fiscală 1.01.2012-30.06.2015, rămase neachitate până acum.

Respectivii cetăţeni au avut venituri inferioare salariului minim pe economie, dar li s-a pretins să plătească CASS la nivelul minimului pe economie. Mai mare daraua decât ocaua! E normal ca pentru o dobândă bancară anuală de 15 de lei să-i ceri unui cetăţean amărăştean să achite CASS în valoare de 468 de lei, calculat la nivelul simbriei minime pe economie? Nu-i echitabil şi normal, dar s-a considerat c-ar fi pe deplin legal. Legile trebuiau croite, parcă, spre mai binele omului. Nu spre jecmănirea sa!

Aşa cum reiese din ultimele ştiri din contabilitate, de scutire vor beneficia şi persoanele ce n-au obţinut venituri şi pentru care baza lunară de calcul al CASS a fost salariul de bază minim brut pe ţară.

Ştergerea sumelor datorate cu titlu de CASS, a diferenţelor de TVA aferente veniturilor realizate din drepturi de autor, a datoriilor rezultate prin recalificarea sumelor reprezentând indemnizaţia căpătată pe durata delegării şi detaşării de către şoferii ce şi-au desfăşurat activitatea în străinătate, precum şi a sumelor provenite din reîncadrarea unei activităţi independente ca activitate dependentă va opera din oficiu, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, ce va fi comunicată contribuabililor în cauză.

 

Unii au plătit, fiindcă s-au grăbit! Ceilalţi? Au fost iertaţi

Finalmente, legea precizează că, în termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare, va fi aprobată şi o procedură de aplicare, prin ordin al preşedintelui ANAF. Mulţi români au fost bucuroşi să afle că, în sfârşit, au fost scutiţi de stresantele datorii către stat. Datorii care s-au ridicat, în unele cazuri, la sute de mii de lei de persoană, bani pe care contribuabilii respectivi n-ar fi putut să-i achite nici în ruptul capului.

Dincolo de clemenţa acordată, acum, acestor contribuabili, rămâne prezent spectrul ameninţător al unor legi ce lasă loc de interpretări vicioase şi de abuzuri. De astă dată datoriile au fost şterse cu buretele. Dar o parte dintre prevederile legale interpretabile sau inechitabile au supravieţuit.

Mai persistă o întrebare: ce se va întâmpla cu banii achitaţi deja la trezorerie de către contribuabilii care, speriaţi, au băgat mâna adânc în buzunar şi au plătit imediat sumele ce li se pretindeau prin deciziile de impunere? Vor mai fi rambursaţi vreodată? Sau respectivii vor fi sancţionaţi pentru că s-au pripit să-şi achite dările? De se va întâmpla astfel, nu se ştie dacă vor mai merge şi altă dată să-şi plătească birurile cu tot atâta promptitudine!

Dacă românii care au plătit deja vor rămâne păcăliţi, cu banii luaţi, e posibil ca autorităţile responsabile să fie nevoite să dea explicaţii în justiţie pentru discriminarea aplicată în condiţiile în care celor aflaţi într-o situaţie identică le-au fost aplicate tratamente fiscale diferite. Legea fiscală nu-i aceeaşi pentru tot românul?!