-
Eliberarea documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare de asistent medical generalist prin PCUe
Hotărârea nr. 45/2023 prevede eliberarea online, prin Punctul de contact unic electronic (PCUe), a documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în vederea recunoaşterii profesionale de către celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European şi de către Confederaţia Elveţiană.
-
Acțiuni menite să promoveze și să protejeze valorile Uniunii!
Cu un buget total de aproximativ 1,55 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV) urmărește să protejeze și să promoveze drepturile și valorile consacrate în tratatele UE și în Carta drepturilor fundamentale a UE. Scopul său este de a contribui la susținerea unor societăți deschise, bazate pe drepturi, democratice, egale…
-
UE. Platforma „Tehnologii strategice pentru Europa”!
Ambasadorii la UE ai statelor membre au convenit asupra mandatului de negociere parțial al Consiliului privind propunerea platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” (STEP).
-
Cuantumul taxei de participare la cursul de iniţiere în limba română pentru străinii care au dobândit un drept de şedere, actualizat!
Cuantumul taxei pentru străinii care au dobândit un drept de şedere în România, precum şi pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, care participă la cursul de iniţiere în limba română şi la sesiunea de evaluare a competenţelor lingvistice în limba română, este în valoare de…
-
Comisia le acordă tinerilor o voce mai puternică în procesul de elaborare a politicilor UE
Prin Anul european al tineretului, Comisia le acordă tinerilor o voce mai puternică în procesul de elaborare a politicilor UE. Tinerii europeni vor avea o influență mai mare asupra politicilor UE. Pe baza realizărilor Anului european al tineretului 2022, Comisia a anunțat mai multe acțiuni care le oferă tinerilor un cuvânt mai greu de spus în…
-
UE. Nou Regulament privind securitatea cibernetică
Noul Regulament privind securitatea cibernetică de stabilire a unor măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii a intrat în vigoare ieri, 7 ianuarie 2024.
-
UE abordează problema „capcanei dezvoltării talentelor”!
UE abordează problema „capcanei dezvoltării talentelor” prin lansarea unei noi cereri de exprimare a interesului adresate regiunilor, pentru ca acestea să valorifice talentele existente.
-
Comisia mobilizează peste 65 de milioane EUR pentru persoanele care fug din calea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei!
Comisia mobilizează peste 65 de milioane EUR pentru ca statele membre să poată sprijini persoanele care fug din calea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
-
UE investește în proiecte de infrastructură în domeniul energiei curate din statele membre!
Aceste investiții vor ajuta țările UE cu venituri mai mici să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și de energie pentru 2030, vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră în domeniul energetic, în industrie și în transporturi și vor îmbunătăți eficiența energetică.
-
A fost aprobat Actul adiţional încheiat între Guvernul României şi Uniunea Europeană
Hotărârea nr. 1287/2023 prevede aprobarea Actului adiţional încheiat între Guvernul României şi Uniunea Europeană. Se aprobă Actul adiţional încheiat între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, şi Uniunea Europeană, semnat la Bucureşti la 17 iulie 2023 şi la Bruxelles la 28 septembrie 2023, la Acordul de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de creditor, şi România,…