Eliberarea documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare de asistent medical generalist prin PCUe


Hotărârea nr. 45/2023 prevede eliberarea online, prin Punctul de contact unic electronic (PCUe), a documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în vederea recunoaşterii profesionale de către celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European şi de către Confederaţia Elveţiană.

În calitate de autoritate competentă pentru profesiile de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, OAMGMAMR, întocmeşte şi eliberează documentele care atestă titlurile româneşti de calificare în profesiile sus – menţionate, în vederea recunoaşterii profesionale de către celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE), statele aparţinând Spaţiului Economic European şi de către Confederaţia Elveţiană.

Soluţionarea cererilor online de eliberare a documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare în profesiile de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical se face prin mijloace electronice, de către Departamentul de recunoaştere a calificărilor profesionale din cadrul aparatului central al OAMGMAMR în colaborare cu filialele acestuia, în termen de 90 de zile de la data transmiterii dosarului electronic complet sau de la data completării acestuia.