-
Brevetarea invențiilor românești în străinătate e susținută de către OSIM. Sprijinul e de natură financiară!
La originea oricărei invenții se află necesitatea. Acolo unde absentează metoda, mai intervine și creativitatea iar atunci când, aparent, lipsește soluția, te mai învață și nevoia. Dincolo de realizarea unei invenții, în ziua de azi se pune, la modul cel mai serios, și problema protejării sale, a procedurilor legale prin care este împiedicată utilizarea, aplicarea…
-
Cele opt oficii teritoriale pentru IMM-uri au fost înlocuite cu nouă agenții. În ce scop?
În actuala situație economică a României nu poate fi negată necesitatea investițiilor străine și a prezenției unor companii mari cu capital străin, însă dezvoltarea economică pe termen lung nu poate fi concepută fără ca ponderea IMM-urilor să fie una corespunzătoare potențialului țării noastre. Potrivit statisticilor oficiale, 99,7% dintre companiile din România sunt întreprinderi mici şi…
-
Cumpărarea autovehiculelor electrice și a celor de tip hibrid este stimulată. Află, acum, în ce mod!
Mai e apă multă de curs pe Dunăre, până când pe șoselele României vor predomina automobilele ecologice. Oferta de autovehicule electrice sau hibride nu surprinde prin diversitate; electricele au o autonomie redusă și deseori, un preț cam piperat. Ca s-o spunem pe cea dreaptă, românul de rând nu se prea dă în vânt nici după…
-
Mecanismele financiare SEE şi Norvegian au fost reînnoite
La 3 mai, statele Spaţiului Economic European şi Uniunea Europeană au semnat acorduri pentru reînnoirea Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European şi a Mecanismului Financiar Norvegian pentru perioada de programare 2014-2021. Cele două mecanisme financiare, cunoscute şi sub denumirea de “Granturi SEE/Granturi Norvegiene”, păstrează obiectivele generale de susţinere a coeziunii economice şi sociale în Europa…
-
Iniţiativă legislativă: scutiri de impozite pentru deţinătorii de clădiri noi, destinate vânzării
Actualmente, există o mulţime de clădiri de locuinţe noi, spaţioase, arătoase, funcţionale… ce stau nefolosite, aşteptându-şi cumpărătorii. Dezvoltatorii aşteaptă să crească iarăşi preţurile, să fie totul ca mai înainte de criză, când, după un amar de vreme, răsărise soarele din nou şi deasupra Carpaţilor.
-
O nouă strategie pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii! Oare va da roade?
Motivat de optimismul începutului, orice deţinător al unei întreprinderi mici se şi vede, cu ochii minţii, jupân peste un business de anvergură. Vrabia mălai visează! Dar nu prea multe IMM-uri autohtone îşi depăşesc condiţia. Când constaţi că afacerile româneşti de anvergură mică şi mijlocie cresc anevoie, te întrebi: “care-s cauzele?” Să fie legislaţia nefavorabilă clasei…