-
Tratament favorabil acordat întreprinderilor care recunosc săvârşirea unei practici comerciale neloiale
Ordinul nr. 1193/2023 prevede punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârşirea unei practici comerciale neloiale prevăzute de Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.
-
ANPC a sancționat unele bănci pentru practici comerciale înșelătoare!
În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele…
-
Unde se depun sesizările referitoare la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol?
Regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor referitoare la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar a fost aprobat de Hotărârea nr. 198/2023.