ANPC a sancționat unele bănci pentru practici comerciale înșelătoare!


În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Până în acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă.

Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă.

Comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.