-
Programul privind protecţia speciilor de faună sălbatică primește finanțare!
Ghidul de finanţare al Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice a fost aprobat de Ordinul nr. 827/2023.
-
Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic
Hotărârea nr. 3/2022 prevede modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia.
-
Răspunderea civilă a funcţionarilor publici, în atenţia CCR!
Funcţionarul public răspunde disciplinar pentru faptele desfăşurate în timp exercitării activităţiii. Odată cu răspunderea disciplinară se instituie şi răspunderea civilă, atât pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează cât şi pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. Art. 85 din Legea nr. 188/1999 prevede…
-
Infracțiunea de abuz în serviciu nu ar trebui să depindă de dimensiunea pagubelor!
Președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene a declarat că infracțiunea de abuz în serviciu nu ar trebui să depindă, în principiu, de dimensiunea pagubelor, subliniind că poate exista o faptă penală ce nu provoacă pagube, dar este în continuare faptă penală. Acesta a declarat: “„Sunt mai mult sau mai puțin în temă. Pot doar…
-
Mașinile neasigurate sau cu inspecția tehnică expirată pot fi ridicate după 60 de zile
Potrivit unui proiect de lege, termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat se modifică, de la 1 an la 60 de zile. Astfel, mașinile parcate pe domeniul public și cu inspecția tehnică expirată, precum și cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe și impozite vor fi ridicate de…
-
Reducerea normei de venit la activităţile agricole
Persoanele fizice care desfăşoară activităţi agricole beneficiază de reducerea normei de venit proporţional cu pierderea înregistrată în anul fiscal curent, ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile. Reducerea normei de venit se realizează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: venitul net se stabileşte pe bază de norme; pierderea afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei…
-
Schemă de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din aprilie-septembrie 2015
O.U.G. nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 798 din data de 27 octombrie 2015. Scopul ordonanţei de urgenţă este instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de…