Tag: pagube

  • Avizarea fondurilor mutuale de gestionare a riscurilor agricole – cum se realizează?

    Deşi viaţa la ţară pare monotonă, calmă, activitatea oricărui agricultor are loc într-un mediu imprevizibil. La fel ca şi în practicarea sporturilor extreme, nu lipsesc riscurile, adrenalina. Care-i principala sursă de risc, de emoţii, pentru un agricultor? Fenomenele meteo distructive! Acestora li se adaugă dăunătorii, ploile acide şi restul factorilor ce pot genera pagube economice. În…

  • Proiect privind regimul deţinerii şi utilizării armamentului din dotare

    Ministerul Justiţiei a supus dezbaterii publice proiectul de lege privind regimul deţinerii şi utilizării armamentului din dotare şi operaţiunile cu arme şi muniţii în sistemul administraţiei penitenciare. Nota de fundamentare a proiectului arată că pentru asigurarea implementării în sistemul administraţiei penitenciare a prevederilor Legii nr. 295/2004, se propun norme care au ca obiect prioritar reglementarea…

  • Plata pentru pagubele produse de speciile protejate

    Despăgubiri în valoare de 404.418 lei au fost plătite de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) pentru pagubele produse de speciile strict protejate, și anume produse în principal culturilor agricole şi animalelor domestice de urşi şi lupi.   Reamintim că despăgubirile au fost stabilite în urma deciziilor emise de inspectoratele teritoriale de regim silvic şi vânătoare (ITRSV). Plățile au…

  • Procedurile de evaluare a pagubelor produse de animale sălbatice

    Senatorul UDMR Tanczos Barna va propune Ministerului Mediului modificarea procedurilor de evaluare a pagubelor produse de animalele sălbatice, fenomen cu care judeţul Harghita se confruntă frecvent. Tanczos Barna a organizat o întâlnire cu toţi factorii implicaţi în evaluarea, stabilirea şi plata daunelor provocate de specii de interes cinegetic, printre aceştia numărându-se primari, şefi de composesorate,…

  • Circulaţia pe drumurile publice

    Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit actului normativ, este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, a celor neasigurate…