-
Iohannis: Spaţiul Schengen este nefuncţional în momentul de faţă
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, la moment, spaţiul Schengen este “nefuncţional”, aşa cum a demonstrat actuala criză a imigranţilor, iar subiectul dat va fi discutat în şedinţa CSAT care se va desfăşura la 17 septembrie. Întrebat dacă actuala criză a imigranţilor a demonstrat că România a fost nedreptăţită pentru că nu i s-a permis până acum…
-
Gestionarea situaţiei migraţiei
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România este deschisă participării la efortul comun al UE de gestionare a situaţiei migraţiei. În cadrul întâlnirii cu omologul italian, Paolo Gentiloni, s-a discutat despre importanţa găsirii unor soluţii pentru criza din Grecia şi problema migraţiei. Aurescu a precizat că i-a transmis şefului diplomaţiei italiene faptul că, “în…
-
Regulamentul privind controalele efectuate de autoritățile responsabile privind Fondul de azil
Oficialii Uniunii Europene au publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/840 al Comisiei privind controalele efectuate de autoritățile responsabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și…
-
Deblocarea dezbaterii Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali
Pe 26 aprilie, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a cerut PSD şi actualei majorităţi parlamentare deblocarea dezbaterii Ordonanţei nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Legea se află încă în lucru la comisia din Senat, fiind depăşit cu zece zile termenul pentru adoptarea raportului El a precizat că liberalii “solicită PSD-ului, în mod public…
-
Curtea Constituţională şi migraţia aleşilor locali… Povestea continuă!
În toamna anului trecut, partidele au trebuit să refacă inventarul aleşilor locali! De ce? Fiindcă acestora li s-a dat undă verde la… traseism politic. În septembrie 2014 a fost publicată, în “Monitorul oficial”, OUG 55, care le punea la dispoziţie primarilor, preşedinţilor de consiliu judeţean şi consilierilor locali ori judeţeni, un scurt interval de timp…
-
Migraţia aleşilor locali a primit aviz negativ
Propunerea legislativă de respingere a Ordonanţei de urgenţă 55/2014, potrivit căreia, aleşii locali pot să îşi aleagă un partid timp de 45 de zile, fără să îşi piardă mandatul, a primit aviz pozitiv din partea Camerei Deputaţilor. Poiectul mai prevede ca primarii care au optat pentru derogările Ordoanţei să-şi piardă mandatul şi să fie înlocuiţi. Proiectul…
-
Odată cu toamna a început migraţia aleşilor locali. Traseismul politic e la putere!
Nu doar cocorii, berzele şi rândunelele se gătesc de plecare. Ci şi unii aleşi locali! Numai că aceştia, căpătând îngăduinţă printr-un recent act normativ, îşi vor părăsi doar partidul, nefiind tentaţi încă să migreze către ţările calde. Eventual, cei care au numeroase muşte pe căciulă s-ar putea gândi să-şi ia zborul către destinaţii exotice doar dacă…
-
A fost publicată OUG privind migraţia aleşilor locali
În Monitorul Oficial a fost publicată OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Astfel, actul normativ arată că “pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,…
-
Proiectul de lege privind migraţia şi azilul
Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul migraţiei şi azilului. Potrivit proiectului, dreptul de şedere pe termen lung se acordă la cerere, pe perioadă nedeterminată, străinilor care, la data soluţionării cererii, sunt titulari ai unui drept de şedere temporară sau beneficiari ai protecţiei…