Tag: judecător

  • O nouă conducere pentru CSM

    Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va fi stabilită în cadrul şedinţei din data de 6 ianuarie 2014. Potrivit H.C.S.M. nr. 326/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 27 septembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Preşedintele şi vicepreşedintele…

  • Statutul judecătorilor şi procurorilor

    Ordonanţa nr. 48/2013 care modifică Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul reglementării situaţiei vacantării funcţiei de conducere de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin expirarea mandatului, a fost adoptată de senatori. Potrivit raportului Comisiei juridice, proiectul stipulează că, în situaţia când funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al ÎCCJ ori de…

  • Modificarea regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată

    Jim Rohn spunea că „dacă vreți ca următorii cinci ani să fie mai buni decât ultimii cinci, trebuie să faceți niște schimbări.” Probabil că de la acest gând a plecat și legiuitorul când a dorit să îmbrace într-o haină nouă instanțele de judecată. Pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate, din când în când…

  • Guvernul a aprobat înfiinţarea unui tribunal comercial la Bucureşti

    Potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Guvern, la Bucureşti se va deschide un tribunal comercial pentru litigii precum insolvenţele sau concurenţa neloioală. Conform unui comunicat de Guvern, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară “oferă un temei legal, clar şi complet în vederea înfiinţării unor tribunale specializate,…

  • Candidaţi propuşi pentru funcţia de judecător la CEDO

    Ministerul Justiţiei a transmis Guvernului un Memorandum cu propunerea pentru modificarea listei de candidaturi înaintate Consiliului Europei pentru desemnarea unui judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul retragerii candidaturii Biancăi Guţan şi înlocuirii cu Tudor Panţîru, aflat pe lista de rezervă. Decizia a fost luată în urma primirii de către partea română a…

  • Lista persoanelor propuse pentru funcţia de judecător român la CEDO

    Guvernul a aprobat lista persoanelor propuse pentru funcţia de judecător din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Astfel, pe listă figurează Iulia Motoc, Florin Streteanu, Bianca Guţan şi, ca rezervă, Tudor Panţîru. Pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO au mai candidat Cristina Coteanu şi Paul Vasilescu, aceştia susţinând interviul miercuri,…

  • Şapte candidaţi pentru judecător la CEDO

    Ministerul Justiţiei a informat că, în urma publicării anunţului privind selecţia candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător la CEDO, au fost depuse şapte candidaturi, printre acestea aflându-se şi Iulia Motoc, de la Curtea Constituţională. Candidaţii înscrişi sunt: Cristina Coteanu, Bianca Guţan, Codrin Miron, Iulia Motoc, Tudor Panţîru, Florin Streteanu, Paul Vasilescu. Comisia va…

  • Procedura de numire în funcţie a ministrului Justiţiei – 15 aprilie 2013

    Astăzi ar putea avea loc procedura de numire în funcţie a noului ministru al Justiţiei, ţinând cont de faptul că, de la data de 15 aprilie 2013, Robert Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele României, Traian Băsescu a semnat săptămâna trecută decretul…

  • Pensia de serviciu acordată pentru judecător la momentul pensionării

    Pensia de serviciu se acordă pentru calitatea de judecător al Curţii, indiferent de momentul pensionării persoanei care deţine sau a deţinut această calitate. Astfel Curtea a dat publicităţii motivarea deciziei din 12 martie în care a constatat că dispoziţiile art.71 alin.(2) teza întâi din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, care fac obiectul excepţiei ridicate de…

  • Accesul juriştilor profesionişti la funcţia de judecător al CEDO

    Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care va asigura accesul cât mai larg al juriştilor cu înaltă reputaţie profesională la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), informează Biroul de presă al Executivului. Urgenţa actului normativ este argumentată de faptul că la 16 decembrie 2013 va înceta mandatul actualului judecător din partea…