Tag: indemnizaţii

  • Plângere penală în cazul semnatarilor ordonanţei de majorare a indemnizaţiilor

    Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) “Cartel Alfa” a depus plângere penală împotriva persoanelor care au semnat promovarea ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor corespunzătoare celor 48 de funcţii de demnitari. Printr-o scrisoare deschisă transmisă parlamentarilor, CNS “Cartel Alfa” solicită blocarea prin vot a adoptării actului normativ “neîntemeiat şi inoportun”. “Justificările publice făcute de diverşi demnitari nu se constituie ca argumente valabile pentru…

  • Începând cu 1 iulie indemnizaţiile veteranilor de război vor fi majorate

    Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă potrivit cărei începând cu 1 iulie 2015 indemnizaţiile veteranilor de război vor fi majorate cu 75% față de valoarea aflată acum în plată. Potrivit Biroului de Presă al Executivului, “veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcţie de importanţa ordinelor şi medaliilor conferite. Cuantumul acestora se…

  • Şi în 2015 vor fi interzise primele, tichetele de masă şi banii pentru munca suplimentară

    Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, şi în 2015 Guvernul va interzice acordarea premiilor, tichetelor de masă şi primelor de vacanţă către bugetari şi va continua să răsplătească munca suplimentară efectuată de aceştia peste durata normală a timpului de lucru, inclusiv în week-end şi de sărbători, doar cu timp liber, nu cu bani. În…

  • Curând ne vom alege preşedintele. Măcar de-ar fi un câştig pentru ţară!

    Anul acesta România se va alege cu un nou preşedinte. Alegerile trebuie să se desfăşoare impecabil, din punct de vedere organizatoric. Să nu se lase cu scandal, acuze, suspiciuni. Să nu fie ca la un trecut referendum, unde au avut loc până şi fenomene paranormale, reieşind că, din exces de simţ civic, defuncţii au evadat…

  • Guvernul va aplica Legea salarizării

    Guvernul va aplica Legea salarizării unitare, dar prin majorarea salariilor doar în cazul tinerilor cu venituri mai mici, se arată în programul de convergenţă transmis la Comisia Europeană. Aplicarea acestei legi este prezentată ca o măsură care să stimuleze consumul. Potrivit noutăților legislative de ultimă oră, au fost stabilite pricipalele măsuri preconizate cu efecte semnificative…

  • Deputaţii au respins reexaminarea O.G. privind majorarea indemnizaţiilor din AGA

    În şedinţa din 1 aprilie, Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a preşedintelui la O.G. nr. 26/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 29 august 2013. Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului pentru reexaminare O.G. nr. 26/2013 care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor…

  • Ordonanţa prv. salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 – promulgată

    Preşedintele Traian Băsescu a semnat în 18 martie 2014, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Conform O.U.G. nr. 103/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie 2013, în…

  • Băsescu îngheaţă indemnizaţiile

    Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului ordonanţa care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor adunărilor generale ale acţionarilor (AGA) ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat, pentru a fi reexaminată. Băsescu contestă prevederea conform căreia operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale…