-
UE.Previziunile economice din toamna anului 2024
Previziunile economice din toamna anului 2024 arată o revenire treptată într-un mediu nefavorabil. După o perioadă prelungită de stagnare, economia UE revine la o creștere modestă, în timp ce procesul de dezinflație continuă. Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene estimează o creștere a PIB-ului în 2024 de 0,9 % în UE și de 0,8 % în zona…
-
A fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii
Se prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat ce constă în finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei. Potrivit Hotărârii nr. 300/2024 pot aplica la acest ajutor de stat întreprinderile care realizează o investiție în maximum 3 ani de la data demarării acesteia,…
-
Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest
Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care include granturi și împrumuturi în valoare de 6 miliarde EUR, pentru a accelera convergența economică a acestei regiuni cu UE.
-
România participă activ în toate procesele Semestrului european
România participă activ în toate procesele Semestrului european şi se va concentra asupra utilizării tuturor fondurilor disponibile din actuala perioadă de programare a UE pentru investiţii în infrastructură, reforme structurale, creşterea rezilienţei economice şi sociale, dar şi pentru accelerarea tranziţiei ecologice şi digitale.
-
Se acordă granturi IMM-urilor pentru investiţii în retehnologizare
Au fost aprobată Schema de ajutor de stat “Granturi pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniile industriei alimentare şi construcţiilor, precum şi alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă. Conform Ordinului nr. 2734/2022 ajutoarele se acordă numai în condiţiile şi criteriile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de stat,…
-
Strategia naţională privind economia circulară
Hotărârea nr. 1172/2022 prevede aprobarea Strategiei naţionale privind economia circulară. Actul normativ aprobă Strategia Naţională privind Economia Circulară (SNEC), al cărei obiectiv este asigurarea tranziţiei României de la un model economic liniar la unul circular, în acord cu Planul Uniunii Europene de Acţiune pentru Economie Circulară.
-
Fondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică a României
Ministrul Finanțelor salută decizia Fondului Monetar Internațional (FMI) de a revizui în creștere prognoza de avans economic a României, pentru anul 2022, ca urmare a misiunii de evaluare (Consultări pe Articolul IV) efectuată de delegația FMI în vara anului curent.
-
Bugetul schemei de ajutor privind stimularea investițiilor, majorat!
Hotărârea nr. 1042/2022 prevede modificarea art. 4 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
-
Impactul majorării nivelului ratei dobânzii de referinţă a BNR
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei de dobândă monetară. În Monitorul Oficial nr. 783/2022 a fost publicată Circulara nr. 22/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
-
Se doreşte majorarea bugetului total al schemei de ajutor pentru stimularea investiţiilor
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.