A fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii


Se prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat ce constă în finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Potrivit Hotărârii nr. 300/2024 pot aplica la acest ajutor de stat întreprinderile care realizează o investiție în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, care nu sunt în dificultate financiară- nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, etc și nu beneficiază de alte ajutoare de stat.

Bugetul mediu anual al schemei este de 749 milioane lei (149 milioane euro). Bugetul maxim al schemei este de 2,249 milioane lei, echivalentul a 449 milioane euro.

În urma aplicării acestei scheme, ar urma să beneficieze un număr de 150 de întreprinderi. Plata ajutorului de stat se va efectua în perioada 2025-2032.