-
Exercitarea autorităţii părinteşti exclusive. Caz practic
Potrivit dispozițiilor art. 483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc,…
-
Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte! Caz practic
În ceea ce priveşte autoritatea părintească, legislaţia prevede că părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Iar dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. Art. 507 C. civil prevede şi o situaţie de excepţie, şi anume dacă unul dintre părinţi…
-
Instanţa competentă în materie de răspundere părintească dacă copilul are o legătura strânsă cu un alt stat
Tot mai mulţi români sunt plecaţi în străinătate iar unii dintre ei au ales să se stabilească cu întreaga familie departe de ţara natală. Protecţia minorilor este primordială din acest motiv ne propunem să analizăm care sunt instanţele competente în materie de răspundere părintească? Potrivit legislaţiei, în conformitate cu art. 12 al. 3 din Regulamentul…
-
Cum interpretăm sintagma “interesul superior al copilului”?
Potrivit legislaţiei orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. Prin raportare la ştirile juridice, interesul superior al minorului pentru exercitarea exclusivă, de către unul dintre părinți, a autorității părintești, apare atunci când celălalt părinte are față de minor un comportament care are drept…
-
Călătorești cu minorul în străinătate? Noi reguli și acte pentru a putea ieși din țară!
Iată că vacanța de vară a luat sfârșit și fiecare s-a întors la treburile cotidiene. În zilele friguroase și ploioase ne gândim cu nostalgie la razele plăcute ale soarelui, la locurile minunate pe care le-am vizitat, la briza mării sau la răcoarea muntelui. Atunci când călătorești în afara granițelor țării și ești însoțit de un…