Tag: angajat

  • Corecții salariale pentru angajații din instituțiile publice aflate în subordinea Ministerului Mediului

    Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) și vicepreședintele CNSLR Frăția, a transmis o adresă ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, prin care solicită o întâlnire pentru a discuta despre salarizarea personalului din instituțiile publice aflate în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), care trebuie să suporte corecții. La 25 mai, câteva sute de…

  • Informaţiile pe care trebuie să le primească angajatul la angajare

    Orice persoană selectată în vederea angajării trebuie să fie informată cu privire la un anumit minim de informaţii esenţiale. Conform Codul Muncii, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la:  denumirea angajatorului; locul de munca pentru care a optat  sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea…

  • Consilierii aleşilor pot deveni funcţionari publici parlamentari dacă îndeplinesc anumite condiţii

    Potrivit unei iniţiative legislative a UNPR depusă la Senat, persoanele care ocupă funcţia de consilier contractual pot ocupa o funcţie publică parlamentară dacă îndeplinesc condiţiile de vechime de minim 5 ani în funcţia respectivă. Astfel, iniţiatorii consideră că în scopul profesionalizării corpului funcţionarilor publici parlamentari este necesară completarea legii prin introducerea unui nou articol. Articolul respectiv se referă la “ocuparea funcţiei publice parlamentare de către consilierii…

  • Luna mai începe cu creştere de salariu minim brut pe ţară

    Începând cu 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 1.250 de lei pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi. Circa 1.131.600 salariați vor beneficia de majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dintre care 39.322 angajați în sectorul bugetar…

  • Proiect de modificare a Legii cetăţeniei

    Deputatul în Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicații din cadrul Camerei Deputaților, Varujan Pambuccian, a depus în Parlament o propunere de modificare a legii cetăţeniei române, astfel încât în zonele cu un deficit mare de candidaţi de pe piaţa muncii să poată fi atraşi candidaţi din afara ţării. “Ideea acestei iniţiative a pornit de la…

  • Subvenții pentru firmele care angajează șomeri! În ce condiții?

    În scopul stimulării angajatorilor să angajeze șomeri, legiuitorul a stabilit încă din 11 iulie 2015 ce facilități pot primi firmele care decid să intre în acest program. Chiar dacă la prima vedere părea că angajatorii se vor înghesui să primească subvenții, realitatea a demonstrat contrariul. Să fi fost de vină lipsa normelor de aplicare sau…

  • Mai pot fuma salariații la locul de muncă? Ce obligații are angajatorul?

    Toate avertismentele medicilor sau statisticile îngrijorătoare care arată că aproximativ 6.000.000 de oameni mor, anual, la nivel mondial din cauza consumului de produse de tutun, nu par să tragă vreun semnal de alarmă pentru fumători. Dintre aceștia 600.000, mor din cauza fumatului pasiv. „Apropo de poluare,/Văd un fapt ce mă uimește:/Eu trag tare din țigare/Și…

  • Declararea impozitului calculat și reținut pentru fiecare angajat în anul 2015

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește că toți angajatorii trebuie să declare până pe 29 februarie impozitul calculat și reținut pentru fiecare angajat  în anul 2015, iar nedepunerea la timp a acestei raportări este considerată contravenție și se sancționează cu până la 14.000 de lei. Reamintim că Ordinul ANAF nr. 3605/2015 aprobă Formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă…

  • Un nou tip de pensie – cea ocupațională

    Românii ar putea avea posibilitatea, din acest an, să opteze pentru un nou tip de pensie – cea ocupațională. Potrivit unui anunţ al directorului Direcţiei Strategie şi Stabilitate Financiară din ASF, Valentin Ionescu,  Autoritatea pentru Supravegherea Financiară vrea ca în 2016 să revizuiască legislația aferentă pensiilor private facultative (Pilonul III) pentru includerea schemelor de pensii ocupaționale…

  • Noi condiții pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite

    Sunt anumite domenii de activitate în care oamenii lucrează în condiții care le pot afecta sănătatea, sens în care este obligatoriu ca angajatorul să ia toate măsurile pentru a evita îmbolnăvirea salariaților. Sunt considerate locuri de muncă în condiții deosebite acelea în care, în mod permanent sau temporar, poate fi afectată capacitatea de muncă a…