-
Timbrul de mediu de la 15 martie
OUG privind timbrul de mediu a fost adoptată de Guvern şi se va aplica din 15 martie, termen până la acre se vor adopta şi normele metodologice de aplicare. Timbrul de mediu va fi achitat de toţi proprietarii care nu au plătit taxa de primă înmatriculare. Timbrul de mediu este un instrument necesar pentru înnoirea parcului…
-
Comisia Europeana a virat României 141,5 milioane euro pe POSDRU
La 19 februarie, Comisia Europeană a virat României 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU. Această sumă reprezintă prima tranşă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă presuspendare, adică Programul…
-
Antifraudă a trecut în subordonarea prim-ministrului
Plenul Senatului a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, care prevede că Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) este o structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Astfel, Departamentul trece în coordonarea directă a primului-ministru, este finanţat de la bugetul de…
-
Ai dărâmat un perete de rezistență? Poţi fi obligat să-l refaci!
Românul este inventiv și sunt numeroase situațiile în care, din dorința de a-și mări spațiul locuibil a dărâmat câte un perete sau doi fără să ia în calcul că poate acel perete avea și un rol: era de rezistență! Oricum nu am auzit de cazuri în care asociația de proprietari să poată face ceva pentru…
-
Tabloul salariilor actuale din România
Potrivit celor mai multe voci din piață, 2013 va fi un an fără creșteri salariale. Un an, așa cum s-a tot spus, al stagnării. Există meserii pentru care salariile s-au dublat din 2008 și până acum. La polul opus, angajați care altădată se lăudau cu venituri mult peste medie au ajuns să câștige la limita…
-
Restituirea taxei de poluare pentru proprietarii de maşini
Administraţia Fondului pentru Mediu au primit, în luna ianuarie, cereri de restituire a taxei de poluare în valoare totală de 19 milioane de lei, din care au fost achitaţi 14 milioane de lei. Trei sute de mii de proprietari de maşini au câştigat în instanţă restituirea taxei de poluare. Ministrul mediului Rovana Plumb a declarat luni că…
-
În 2013, MAEur vrea a atragă 7 mld. euro de la UE
Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) ţinteşte, până la finele lui 2013, o absorbţie pe fonduri structurale şi de coeziune de 50% din totalul fondurilor de 19,8 mld. euro alocate României între 2007-2013, ceea ce ar însemna peste 7 mld. euro, în condiţiile în care, până la finele lui 2012, au fost absorbite 2,2 mld. euro (12%…
-
Declaraţia recapitulativă privind livrările intracomunitare
Organele fiscale informează contribuabilii, persoane impozabile, înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adaugată, care au efectuat livrări intracomunitare scutite de taxă, achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile, livrări de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, precum şi prestări/achiziţii de servicii intracomunitare, că, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni…
-
Termenul de depunere a formularului 306 este 25 februarie
Formularul 306 reprezintă cererea privind utilizarea ca perioadă fiscală pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic (OPANAF 6/2010). Organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată, poate aproba utilizarea altei perioade fiscale decât luna sau trimestrul, la solicitarea persoanei impozabile înregistrate în…