LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan

    Noutăţi legislative: Proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare a fost adoptat de senatori. Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, dacă o persoană fizică din mediul rural doreşte să vândă un teren agricol va…

    December 10, 2013
  • Noutăţi legislative la Legea amnistiei şi graţierii

    Noutăţi legislative: Iniţiată de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat legea amnistiei şi graţierii. Prin urmare, pentru amnistie a fost prelungit termenul, putând intra sub incidenţa legii cei condamnaţi pentru infracţiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la 6 ani, iar pentru graţiere se…

    December 10, 2013
  • Proiectul neimpozitării veniturilor din jocuri de noroc

    Reprezentanţi ai Ministerului Finaţelor Publice au declarat că proiectul de neimpozitare a veniturilor obţinute de către persoane fizice din jocuri de noroc a fost elaborat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi a ajuns la MFP spre dezbatere, deoarece presupune modificări ale Codului Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 927/2003. Conform unui proiect de…

    December 10, 2013
  • Noile cărți electronice de identitate

    Ministerul Afacerilor Interne vine cu o noutate legislativă prin proiectul HG privind modificarea și completarea actelor normative referitoare la aplicarea dispozițiilor legale din domeniul evidenței persoanelor, supus dezbaterii publice.  Astfel proiectul prevede că începând cu 1 aprilie 2014 vor fi puse în circulaţie noile cărți electronice de identitate, care vor conține mai multe elemente de particularizare. Pe lângă…

    December 9, 2013
  • Vor crește pensiile în 2014?

    Pentru anul 2014, o noutate legislativă constă în creşterea pensiilor, însă acest fapt în marea majoritate depinde de intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale. Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, speră ca cele două legi să intre în vigoare înainte de 1 ianuarie 2014. În cazul în care Traian Băsescu…

    December 9, 2013
  • Obiecţia asupra Legii privind afacerile europene – respinsă

    Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate a şefului statului asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene printr-o soluţie dată pe 6 noiembrie. Conform legislaţiei, Curtea Constituţională are la dispoziţie 30 de zile pentru a redacta decizia luată. În situaţia obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României asupra Legii privind cooperarea dintre…

    December 9, 2013
  • Revizuirea Constituţiei

    Premierul Victor Ponta a solicitat reluarea discuţiilor şi punerea în acord a primei variante a proiectului privind revizuirea Constituţiei cu observaţiile neoficiale primite din partea Comisiei de la Veneţia, dar şi cu cele aduse de Consiliul Legislativ şi de alte uniuni profesionale. Lucrările Comisiei comune a Parlamentului pentru revizuirea Constituţiei au fost sistate, însă propunerea…

    December 9, 2013
  • Prelungirea termenului pentru TVA destinat primăriilor

    Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 493 din 5 august 2013, a fost aprobată alocarea sumei 1 un miliard de lei, pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în scopul achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor administrativ – teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice…

    December 9, 2013
  • Modificări în sistemul judecătoresc la nivel european

    Potrivit unui comunicat de presă oferit de Ministerul Justiţiei, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a participat la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, care a avut loc la Bruxelles, la 6 decembrie 2013. Această reuniune marchează sfârşitul Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce priveşte legislaţia UE, în cadrul reuniunii au fost adoptate proiecte…

    December 9, 2013
  • Institutul de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale sub coordonarea MEN

    Noutăţi legislative: Conform unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi reorganizat şi va activa sub coordonarea MEN. Proiectul de actul normativ prevede ca structura organizatorică a INCSMPS va fi aprobată prin ordin al MEN. De asemenea, potrivit…

    December 9, 2013
←Previous Page
1 … 2,535 2,536 2,537 2,538 2,539 … 2,676
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress