HG nr. 1017/2015 – stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată


GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

În temeiul art. 41 alin. (2), al art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.

Art. 2.(1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre de guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3.La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, se abrogă.

PRIM – MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Claudia – Ana Costea
Viceprim – ministru,
ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore Borc
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana Dragu

Bucureşti, 30 decembrie 2015.
Nr. 1.017.

, ,