-
Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor
În vederea finalizării procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a fost aprobată componenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Astfel prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor va avea loc joi, 6 iunie 2013, dată la care se va demara şi analiza tipurilor…
-
Creşterea valorii de intrare a mijloacelor fixe
În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 313/30.05.2013 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Potrivit prevederilor hotărârii, începând cu 1 iulie 2013, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe stabilită în condiţiile art. 3 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în…
-
România a preluat Preşedinţia în exerciţiu a SEECP
Secretarul de stat în MAE Radu Podgorean a participat, la Ohrid, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la SEECP, în care s-a consemnat preluarea de către România a Preşedinţiei în exerciţiu a Procesului. Conform unui comunicat MAE, secretarul de stat Radu Podgorean a participat la reuniunea formală a miniştrilor afacerilor externe din statele…
-
Organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte
La 31 mai, în Monitorul Oficial al României a fost dat publicării Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 73/2013 privind organizarea şi funcționarea camerelor de corpuri delicte. Astfel, potrivit actului normativ, camerele de corpuri delicte se organizează şi funcționează în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General al…
-
În Franţa, în locurile publice, ţigara electronică va fi interzisă
Ministrul francez al Sănătăţii, Marisol Touraine, a declarat că ţigara electronică va fi interzisă în locurile publice şi persoanelor care au vârsta sub 18 ani. Deși sunt considerate mai sănătoase decât cele normale, medicii atrag atenția că anumite substanțe pe care le conțin, precum propilenglicolul și formaldehida, prezintă un risc crescut de apariție a cancerului…
-
Manuale digitale în școli
Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat în dezbatere publică ”Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar” şi documentul privind specificaţiile tehnice pentru manualele de clasa I, care vor fi introduse în Caietul de sarcini al licitaţiei, toate documentele putând fi accesate pe site-ul www.edu.ro. Primele manuale digitale vor putea fi utilizate…
-
Actualizarea valorilor de inventar a bunurilor statului – proiect
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea MMSC prin Administrația Națională „Apele Române”- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea- Litoral, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al…
-
Închirierea unor spaţii aflate în administrarea MJ – proiect
Ministerul Justiţiei propune spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii unor spaţii aflate în administrarea acestuia. În scopul organizării unui punct alimentar tip bufet de incintă, în vederea prestării de servicii de alimentaţie publică şi/sau servicii de preparare şi servire a mesei pentru salariaţi, în imobilul care constituie sediul actual al Ministerului Justiţiei a fost…
-
Ocuparea posturilor vacante la Institutul Regional de Oncologie Iaşi
Motivul emiterii hotărârii privind aprobarea ocupării în anul 2013 a unui număr de 185 de posturi vacante existente la Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi a 212 posturi vacante existente la Institutu l Clinic Fundeni Bucureşti a fost asigurarea personalului de specialitate medico – sanitar, auxiliar – sanitar, a personalului tehnic, economic, de secretariat…