-
CCIR privind avizarea, supravegherea controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri
Regulamentul Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României nr. 25/2014 privind avizarea, supravegherea, controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din data de 21 noiembrie 2014. Prezentul regulamentul cuprinde norme cu privire la condiţiile şi procedura de avizare, supraveghere, control…
-
Noul Statut al Casei de Asigurări a Notarilor Publici
Hotarârea Congresului notarilor publici din România nr. 11/2014 pentru aprobarea Statutului Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din data de 20 noiembrie 2014. Noul Statut al Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România intră în vigoare la data de 1…
-
Asociația Română a Cărnii cere reducerea TVA la carne
O scrisoare în care se solicită ajutorul direct în vederea scăderii TVA la carne a fost trimisă de Asociația Română a Cărnii (ARC) către președinteleSenatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Astfel ARC solicită aprobarea prin vot a inițiativei legislative de completare a art. 140 alin (2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care se propune reducerea…
-
Termenul de răzgândire mărit la 14 zile
În cazul în care clienţii magazinelor online s-au răzgândit de a procura un produs sau altul pe care l-au achiziţionat, au dreptul ca în termen de 14 zile calendaristice, fără a motiva decizia, să returneze marfa. Acest lucru a fost posibil în urma intrării în vigoare în vară a actului normativ care a mărit termenul de răzgândire de la…
-
Pachetele majoritare de acţiuni la companiile din industria de apărare nu vor mai fi cedate
Renunțarea la cedarea pachetelor majoritare de acţiuni la companiile din industria de apărare precum și păstrarea minimum 50% din capitalul social la privatizarea acestora, a fost decisă de Guvern, dar și faptul că vor fi aleşi, prioritar, investitori strategici care deţin tehnologii şi know-how performante. Acest lucru este menționat în noul proiect de lege privind industria de apărare,…
-
Un ultim aviz pentru propunerea de lege a mediatorului de credite
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin-Nicolae Jianu, a declarat că propunerea de lege pentru înfiinţarea instituţiei mediatorului de credite pentru sprijinirea IMM-urilor aşteaptă un ultim aviz. Instituţia are rolul de a ajuta băncile când un client este în dificultate de plată sau firmele pentru a găsi finanţarea potrivită.…
-
Lacune în legislaţia privind protecţia drepturilor copilului
La 20 noiembrie 1989 a fost adoptată Convenţia ONU privind drepturile copilului, document ce prevede că fiecare copil este la fel de important, indiferent de abilităţile, originile sau sexul său, iar părerile şi opiniile lui contează atunci când se discută aspecte ce îi afectează viaţa în mod direct. România a fost una din primele ţări…
-
Moţiunea simplă privind diaspora respinsă
Moţiunea simplă privind diaspora intitulată “Românii de pretutindeni, victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”, depusă de PNL şi PDL şi dezbătută de plen în timpul campaniei electorale, a fost respinsă. Deputatul PNL Mircea Dolha a menţionat faptul că: “Ne pare foarte rău că majoritatea parlamentară a decis să lase pe mai departe în Guvernul Ponta în loc să-l lase pe…