-
Persoanele cu dizabilități vor beneficia de vouchere!
În vederea respectării prevederilor legale aplicabile în cadrul proiectului “Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi” voucherele se emit până cel târziu la data de 30 iunie 2023. Potrivit Instrucțiunii nr. 1/2023 voucherul eliberat persoanei cu dizabilităţi poate fi utilizat de către aceasta în perioada de valabilitate, dar nu mai târziu de 31…
-
Metodologia privind măsurile de prevenire a violenţei domestice
Ordinul nr. 50/2023 prevede aprobarea Metodologiei privind măsurile de prevenire a violenţei domestice. Obiectivele metodologiei vizează:a) utilizarea unei abordări unitare pentru prevenirea violenţei domestice, înainte ca aceasta să apară;b) reducerea inechităţilor bazate pe discriminarea pe criteriul de sex;c) reducerea comportamentului antisocial al agresorilor;d) reducerea costurilor şi consecinţelor economice şi sociale directe şi indirecte asociate cu…
-
Autorităţile publice au obligaţia de a monta adaptări specifice fiecărui tip de handicap!
Legea nr. 96/2023 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
-
Cardurile „Sprijin pentru România” au fost încărcate!
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”. Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.
-
Substanțe noi sunt considerate droguri!
Legea nr. 77/2023 prevede completarea tabelelor – anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
-
Ajutor de urgență acordat Turciei!
A fost aprobată scoaterea din stocul rezervelor de stat a unor cantităţi de produse care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 45.230,64 lei, inclusiv TVA, şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, pentru sprijinirea echipei RO – USAR a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii…
-
Concediul de acomodare pentru persoanele care adoptă copii va avea o durată de doi ani!
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost recent modificată de Legea nr. 70/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 265/2023.
-
Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2023
Ordinul nr. 619/2023 prevede aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2023. Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.
-
Valoarea tichetelor de creşă a fost actualizată!
Ordinul nr. 1121/2023 prevede stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2023. Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 600 lei.
-
Modificări ale Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice
Hotărârea nr. 259/2023 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice. Astfel, în acord cu prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, modificările prevăd că evaluarea autonomiei funcționale se realizează, de regulă, la domiciliul persoanei, de o echipă mobilă de evaluatori, iar în cazul persoanelor asistate în unități…