Concediul de acomodare pentru persoanele care adoptă copii va avea o durată de doi ani!


Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost recent modificată de Legea nr. 70/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 265/2023.

Se prevede că adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Așadar, durata concediului de acomodare crește de la un an la doi ani.

În ceea ce privește indemnizaţia lunară aceasta este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Cuantumul indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.