Ajutor de urgență acordat Turciei!


A fost aprobată scoaterea din stocul rezervelor de stat a unor cantităţi de produse care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 45.230,64 lei, inclusiv TVA, şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, pentru sprijinirea echipei RO – USAR a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, în scopul căutării – salvării victimelor, ca urmare a cutremurului major produs în Turcia.

Hotărârea nr. 278/2023 prevede că produsele scoase din rezervele de stat neutilizate pe timpul acţiunii de intervenţie pe teritoriul Republicii Turcia, rămân la dispoziţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi folosite cu ocazia unor acţiuni similare şi/sau în consumul curent, pe perioada de valabilitate.