Category: Unităţi sanitare/spitale

  • Mai puţine paturi contractate în spitale

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în şedinţa Guvernului din 30 mai a fost aprobată Hotărârea privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2014 – 2016. Prin actul normativ, la nivel naţional, pentru 2014, Guvernul a aprobat un număr total de 121.579 paturi, pentru 2015 -120.579 paturi, iar pentru 2016 – 119.579 paturi. Acestea includ paturile…

  • Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive o dată pe an

    Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex. Consultaţiile vor avea loc la două, trei şi şase luni până la 2 ani, iar apoi anual, până la…

  • Noi reguli în asistenţa medicală. Decât în spital mai bine… profilaxie!

    Nimeni nu poate ocoli doctorul, dar sistemul medical autohton îi îngrozeşte pe unii români mai rău decât boala. De teama spitalelor, mulţi preferă clinicile private sau tratamentele în străinătate. Numeroşi doctori şi-au luat tălpăşiţa, şi ei, într-acolo. Pacienţii s-au săturat să fie cobaii spitalelor iar medicilor li s-a acrit de nesfârşita reformă a sistemului de…

  • Pensionarea obligatorie a asistentelor medicale înainte de 65 ani poate fi amendată

    Potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pensionarea obligatorie a asistentelor medicale după vârsta standard pentru femei, cu doi ani înaintea bărbaţilor, constituie discriminare şi poate fi pedepsită de CNCD cu amenzi de la 2.000 la 100.000 de lei. Astfel, în O.U.G. nr. 23/2014 adoptată de Guvern, este prevăzut că “asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali…

  • Din toamnă va intra în vigoare programul naţional de radioterapie

    Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, programul naţional de radioterapie va intra în vigoare din toamnă. Ministrul a mai precizat că în urma controlului de la Institutul Oncologic din Bucureşti, principala neregulă depistată a fost faptul că la radioterapie bolnavii trebuiau să aştepte câte trei-patru luni. “Din păcate, după 24 de ani de reformă, România nu a avut…

  • 11 spitale vor trece în subordinea Ministerului Transporturilor

    Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanță de Urgență privind trecerea a 11 spitale din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea sa. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de OUG, în prezent, rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor numără 4 unități sanitare cu paturi, amplasate în zonele în care se află regionalele de căi…

  • Asistenţă medicală fără bani şi fără frontiere, în UE?

    Sănătatea este cea mai mare avuţie, dar când vine vorba despre tratamentele medicale în străinătate înţelegi că şi banii pot fi un leac eficient… Numai să-i ai! Când boala dă peste tine sau peste cineva drag, ai face orice sacrificiu. Dragostea nu poate fi cumpărată, însă redobândirea sănătăţii poate avea un preţ piperat şi… ardeiat.…

  • Proiect privind înfiinţarea unităţilor de terapie intensivă arşi grav

    Datorită stadiului actual precar al asistenţei de specialitate în domeniul îngrijirii bolnavilor arşi grav în România, se impune de urgenţă alinierea la nivelul exigenţelor operaţionale în UE şi USA. De asemenea, se menţionează faptul că, România fiind întegrată în structurile NATO şi UE, îngrijirea bolnavilor arşi grav are şi conotaţie strategică, acest tip de unitate…

  • Rujeola şi rubeola ar trebui eliminate

    Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Verificarea Eliminării Rujeolei şi Rubeolei, în contextul deciziei Comitetului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de eradicare a acestor maladii până în 2015, potrivit noutăţilor legislative. Potrivit acestui proiect, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Institutul Naţional de Sănătate Publică…

  • Măsuri pentru închirierea unor imobile sau părţi din acestea de către MS

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Ministerul Sănătăţii a supus dezbareii publice proiectul de Hotărâre privind unele măsuri pentru închirierea unor imobile sau părţi din acestea de către Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea acestuia. Prin aprobarea actului normativ, unităţile sanitare cu paturi pot închiria spaţiile suplimentare furnizorilor de servicii medicale necesare populaţiei, altele decât cele…