Category: Piaţa muncii

  • Mai multe activităţi au fost incluse pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri

    Guvernul a adăugat, printr-o ordonanţă de urgenţă, încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului. “În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii a fost aprobat un act normativ prin care au fost adăugate încă 9 activităţi şi domenii

  • Un proiect prevede majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masă la 20 de lei

    O propunere legislativă importantă, privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masă de la 15 la 20 de lei, a fost depusă joi la Parlament de mai mulţi deputaţi. Potrivit expunerii de motive, proiectul modifică Legea nr.165/2018 şi actualizează valoarea nominală a tichetului de masă la 20 de lei. „Valoarea nominală a unui tichet…

  • Noi reguli pentru zilieri!

    Zilierii ar putea fi obligați să plătească contribuție la pensii (CAS). În prezent, zilierii plătesc doar impozit pe venit pentru banii pe care îi primesc. Dacă acest proiect va fi adoptat, cei care primesc indemnizație minimă vor avea de suferit dacă angajatorul nu le va crește acel venit.

  • A crescut câştigul salarial mediu net!

    Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie, nominal, cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.933 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 13,6%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în ianuarie, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

  • Unele salarii ar putea fi majorate!

    O OUG care măreşte brusc şi exclusiv salariile din Ministerul Finanţelor şi din cel al Muncii, cu nu mai puţin de 25%, a trecut de plenul Parlamentului şi a plecat la preşedinţie pentru promulgare. Pe site-ul Ministerului Finanţelor a mai apărut un proiect de ordonanţă care prevede o majorare supimentară de 10% a salariilor din…

  • E oficial: 30 aprilie zi liberă pentru bugetari!

    Anul acesta sărbătorim Paştele în apropierea zilei de 1 mai, zi declarată liberă pentru salariaţi. Aşadar, cum ne-au obişnuit până acum, guvernanţii au decis să facă o punte între sărbătorile pascale şi data de 1 mai. În data de 30 aprilie 2019, salariații de la stat vor beneficia, pe lângă zilele libere acordate cu ocazia…

  • Procedura înscrierii unei calificări în Registrul Național al Calificărilor Profesionale

    Registrul Național al Calificărilor Profesionale este o bază de date națională care cuprinde descrierea calificărilor profesionale din România recunoscute la nivel național. În Registru sunt cuprinse calificările profesionale obținute în sistemul de educație și formare profesională continuă a adulților în contexte de învățare formale, nonformale și informale.

  • Unii bugetari se vor bucura de majorare salarială!

    Camera Deputaților a decis că mai multe categorii de angajați vor primi salarii mai mari. Astăzi Camera a adoptat OUG 41 care va modifca Legea salarizării, iar astfel sute de mii de români se vor bucura de creșteri salariale. Angajații la stat care ocupă funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate sau…

  • Legea internshipului a suferit modificări!

    Având în vedere faptul că, pentru anul 2019, Programul oficial de internship al Guvernului României urmează a fi demarat în luna martie, iar textul actual al Legii nr. 176/2018 privind internshipul nu reglementează Programul oficial de internship al Guvernului României, se impune adoptarea unor măsuri, în regim de urgenţă, pentru reglementarea modalităţii de continuare a…

  • România a devenit un centru important în domeniul IT

    În ultimii zece ani, România a devenit un centru important în domeniul IT&C, acest sector înregistrând creșteri solide de la un an la altul. Gradul ridicat de atractivitate generat de calitatea muncii prestate de specialiştii din România din IT&C a determinat unele companii străine, care nu au prezenţă pe piaţa locală, să folosească expertiza acestora,…