-
Codul muncii va fi modificat! Se prevăd noi sancţiuni pentru angajator!
În contextul intensificării muncii la negru legiuitorul propune măsuri pentru prevenirea şi sancţionarea mai aspră a celor care nu încheie contracte de muncă. Noutatea legislativă o reprezintă propunerea de modificare a Codului muncii, propunere care se află în momentul de faţă în dezbatere publică. S-a avut în vedere că în exercitarea activităţii de control inspectorii…
-
Personalul din bibliotecile naţionale şi alţi funcţionari vor beneficia de majorări salariale!
Camera Deputaților a adoptat cu 246 voturi pentru, 28 împotrivă și o abținere, OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, stabilind majorări salariale pentru anumite categorii de salariați. Potrivit unui amendament aprobat de deputați, de la data intrării în vigoare a legii…
-
Ce prevede proiectul legii privind tele-munca?
Teleworkingul este o activitate foarte cunoscută în Europa şi este definită ca o formă de organizare sau de îndeplinire a sarcinilor, folosind tehnologia informației, în contextul unui contract de muncă, în care activitatea care ar putea fi efectuată și la sediul angajatorului, este efectuată în mod regulat în afara sediului. În opinia partenerilor sociali, teleworkingul este…
-
Proiectul de lege privind telemunca prevede că salariaţii vor putea să realizeze sarcinile de serviciu de acasă
Angajaţii care-şi realizează sarcinile de serviciu folosind internetul vor putea lucra cu contract individual de muncă de acasă sau din orice altă locaţie decât cele puse la dispoziţie de angajator, dacă proiectul de lege privind telemunca al Ministerului Muncii, aflat acum în dezbatere publică, va fi adoptat de Parlament. În prezent, Codul muncii prevede posibilitatea…
-
Se prevăd noi majorări salariale pentru unele categorii de personal!
Președintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Legea prevede că, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru…
-
Internshipul va fi legiferat! Se prevăd stimulente atât pentru intern cât şi pentru persoana organizatoare!
În prezent, România se confruntă cu deficit de forță de muncă iar prin legiferarea internshipului se urmărește furnizarea de forță de muncă suplimentară angajatorilor publici și privați, care vor putea angaja, în condițiile legii, persoanele care au dobândit cunoștințe teoretice și aptitudini practice în domeniile în care au desfășurat programul de internship, în cadrul organizațiilor…
-
Modificări cu privire la acordarea primelor de încadrare, relocare și instalare acordate șomerilor
Se spune că „un om motivat poate face mult mai mult decât o echipă de oameni dezinteresați.” (Andy Szekely) Plecând de la acest principiu, legiuitorul a decis să îi motiveze pe cei rămași fără loc de muncă acordându-le diverse stimulente financiare în încercarea de a stopa migrarea acestora în afara granițelor. În prezent, pierzându-și locurile…
-
Asociația Procurorilor din România solicită să fie sesizată CCR cu privire la legea salarizării
Asociația Procurorilor din România (APR) cere președintelui, Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii salarizării, precizând că aceasta creează o diferență de statut financiar între procurori și judecători. În comunicat se arată că Asociația Procurorilor din România consideră că este încălcat principiul constituțional al…
-
Legea salarizării a fost adoptată!
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă” şi 47 de abţineri. Proiectul de lege va merge la preşedintele României pentru promulgare în cazul în care nu va fi atacat la Curtea Constituţională, însă deja s-a anunţat, după adoptarea raportului în Comisia…