Se prevăd noi majorări salariale pentru unele categorii de personal!


Președintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative.

Legea prevede că, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperație, personalul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor județene pentru protecția mediului și gărzilor naționale de mediu și Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, personalul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și a comisariatelor regionale și județene pentru protecția consumatorului.

Conform legii, din luna iunie 2017 personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, medicii militari din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care este sunt încadrați, pot opta în locul soldei de funcție sau salariului de funcție, gradațiilor și soldei salariului de comandă după caz, pentru salariu de bază stabilit pentru o funcție echivalentă potrivit prevederilor din familia ocupațională Sănătate, la care se adaugă solda de grad, salariul gradului profesional deținut.