-
Guvernele României şi Israelului vor să elimine comisioanele ilegale
Guvernele României şi Israelului au convenit să intensifice cooperarea în combaterea angajării ilegale a muncitorilor străini şi a practicilor ilegale de recrutare, precum şi în eliminarea comisioanelor ilegale încasate de la muncitori, printr-o Declaraţie semnată de premierii celor două ţări. Autorităţile din România şi Israel au anunţat anterior că vor să creeze cadrul legal prin care…
-
Sporurile personalului militar
Sporurile personalului militar, din serviciile de informaţii, apărare şi penitenciare vor fi calculate pe baza nivelului din decembrie 2009, nu cel din decembrie 2011, când erau drastic limitate, iar salariul celor care execută misiuni speciale “apreciate” de şefi va putea fi majorat cu până la 50%. Avantajele salariale pentru această categorie de angajaţi au fost…
-
Sporurile acordate personalului militar au crescut
Prin ordonanţa de urgenţă care modifică salarizarea pe acest an a bugetarilor, aprobată în şedinţa din 18 iunie, Guvernul a majorat sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare. Actul normativ a fost iniţiat de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul…
-
Decizie nr. 2/2014 – Recurs în interesul legii refer. la aplic. art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din L. 287/2009
ÎNALTEA CURŢE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII DECIZIA Nr. 2 din 17 februarie 2014 Dosar nr. 21/2013 Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 21/2013 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură…
-
Ordin MMFPSPV nr. 826/2014 – Normativ cu tarifele pt. plata prestărilor de servicii în domeniile de activit. ale Inspecţiei Muncii
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE ORDIN privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii ANEXĂ Având în vedere: – prevederile art. 7 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată; – prevederile art. 4 din anexa nr. 1 la…
-
Noi reguli privind zilierii
Potrivit ultimilor noutăţi contabile, noul model de Registru de evidenţă al zilierilor, document ce trebuie întocmit în mod obligatoriu şi transmis Inspecţiei Muncii în fiecare luna, va fi folosit din 17 iunie de către persoanele care lucrează cu zilieri. De asemenea noile reglementări prevăd ca plata zilierilor se poate face inclusiv electronic, la sfârşit de săptămână, şi că…
-
Sărbătorile legale rămase până la sfârșitul anului
De la începutul anului și până în prezent, salariații români s-au bucurat deja de peste jumatate din zilele libere din 2014 stabilite de Codul muncii. Până acum “s-au dus” următoarele zile libere: 1 și 2 ianuarie prima și a doua zi de Paști – 20 și 21 aprilie Ziua Muncii – 1 mai prima și a doua…
-
Modificarea Legii privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a supus dezbaterii publice un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Având în vedere calitatea României de stat membru al UE, precum şi a recomandărilor europene privind limitarea migraţiei ilegale, se impune modificarea şi completarea…
-
O nouă lege a voluntariatului… N-ai experienţă în muncă, dar ţi se cere? Practică voluntariatul!
“Dumneavoastră n-aţi mai lucrat. Regretăm, dar postul acesta necesită experienţă!” Încă o speranţă spulberată pentru Absolvent! La douăzeci de ani desaga cu speranţe e doldora. Dar tot primeşti refuzurile cu tristeţe! Părinţii i-au spus mereu Absolventului că e special, deşi el nu s-a obosit să le arate c-ar fi aşa. Dar a citit undeva, într-o…