-
Decizie ICCJ 21/2014 – interpretarea dispoz. art. 5 alin. 1 din Codul penal
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ DECIZIA Nr. 21 din 6 octombrie 2014 Dosar nr. 23/1/2014/HP/P S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş, dispusă prin Încheierea de şedinţă din 4 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.269/320/2011 prin care, în…
-
Decizie ICCJ 4/2014 – interpretarea şi aplicarea dispoz. art. 203 alin. (5) şi art. 425*1 alin. (1) din CPP
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII DECIZIA Nr. 4 din 29 septembrie 2014 Dosar nr. 2/2014 Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2/2014 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art.…
-
OUG 70/2014 – salariz. personalului din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială în 2015
GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015 Ţinând seama că în prezent personalul medico – sanitar şi de asistenţă socială beneficiază de venituri salariale care nu îl motivează să îşi desfăşoare activitatea în unităţi sanitare şi de asistenţă socială din…
-
Ordin MEN 4854/2014 – transferul personalului didactic auxiliar şi al personalului nedidactic în 2014
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ORDIN privind aprobarea Metodologiei de transfer al personalului didactic auxiliar şi al personalului nedidactic în anul 2014 ANEXĂ Având în vedere prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în…
-
Ordin ANPC 505/2014 – operaţiunile de plată prin intermediul ATM-urilor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ORDIN privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către prestatorii de servicii de plată care desfăşoară operaţiuni de plată prin intermediul ATM-urilor Având în vedere: – Referatul nr. 1/1.700 din 11 august 2014 întocmit de Direcţia control şi supraveghere piaţă; – art. 1 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr.…
-
CCIR privind avizarea, supravegherea controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri
Regulamentul Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României nr. 25/2014 privind avizarea, supravegherea, controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din data de 21 noiembrie 2014. Prezentul regulamentul cuprinde norme cu privire la condiţiile şi procedura de avizare, supraveghere, control…
-
Noul Statut al Casei de Asigurări a Notarilor Publici
Hotarârea Congresului notarilor publici din România nr. 11/2014 pentru aprobarea Statutului Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din data de 20 noiembrie 2014. Noul Statut al Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România intră în vigoare la data de 1…
-
Valoarea tichetelor de masă şi a tichetelor de creşă
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 2208/2014 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul II al anului 2014 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din data de 20 noiembrie 2014. Potrivit actului, pentru semestrul II…
-
Decizie CC nr. 462/2014 – dispoziţii neconstituţionale din Codul de procedură civilă
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIA Nr. 462 din 17 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă Augustin Zegrean – preşedinte Valer Dorneanu – judecător Toni Greblă – judecător Petre Lăzăroiu – judecător Mircea Ştefan…