-
HOTĂRÂRE nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15…
-
ORDIN 3090/2021 pentru suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar
Având în vedere: – art. 4 alin. (1) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea…
-
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal – bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene
Luând în considerare prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din buget, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal –…
-
ORDIN nr. 3225/2020 pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri
În baza prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 326 alin. (4), (41) şi (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:…
-
HOTĂRÂREA nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020,…
-
ORDIN nr. 3028/2020 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 26 alin. (3) – (18) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 201/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020
În baza prevederilor art. 26 alin. (22) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 201/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Art. 1.…
-
Retrospectiva lunii noiembrie!
Au început pregătirile pentru alegerile parlamentare! Au fost luate măsuri de protecţie suplimentare! – elaborat de Diana JitaruHotărârea nr. 916/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1005/2020… CEDO. Cauza Mircea împotriva României – elaborat de Diana JitaruCurtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat recent în cauza Mircea împotriva României…
-
HOTĂRÂREA nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020,…
-
ORDIN nr. 5972/2020 pentru suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar
Având în vedere: – prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă;– Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii…
-
HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020,…