ORDIN 3090/2021 pentru suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar


Având în vedere:

– art. 4 alin. (1) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19;
– Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 2 din 8 ianuarie 2021;
– art. 9 alin. (4) lit. c) din Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările ulterioare;
Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.545/2020 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
– Referatul de aprobare nr. 29/DGJCRPC din 8 ianuarie 2021,

    în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare,
    ministrul educaţiei emite prezentul ordin.

Art. 1. – Activităţile didactice care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal a preşcolarilor şi elevilor se suspendă pentru perioada 11.01.2021 – 29.01.2021.

Art. 2. – (1) Activităţile didactice pentru unităţile prevăzute la art. 1 vor fi desfăşurate în sistem on – line, conform Metodologiei – cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.545/2020.
(2) În cazul în care activităţile nu pot fi desfăşurate conform prevederilor alin. (1), inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet.

Art. 3. – Activităţile didactice prevăzute la art. 1 vor fi reluate cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă epidemiologică şi igienă sanitară.

Art. 4. – Direcţia generală învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 5. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei,
Sorin – Mihai Cîmpeanu

Bucureşti, 8 ianuarie 2021.
Nr. 3.090.