Retrospectiva lunii noiembrie!


Au început pregătirile pentru alegerile parlamentare! Au fost luate măsuri de protecţie suplimentare! – elaborat de Diana Jitaru
Hotărârea nr. 916/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1005/2020…

CEDO. Cauza Mircea împotriva României – elaborat de Diana Jitaru
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat recent în cauza Mircea împotriva României…

Retrocedarea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă încă constituie o problemă! – elaborat de Diana Jitaru
Problema retrocedărilor în România este una mai veche. Reamintim că, CEDO a observat…

RIL admis privind interpretarea unor dispoziţii din Codul muncii! – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un recurs…

Alegerile parlamentare vor avea loc în condiţii speciale! – elaborat de Diana Jitaru
Alegerile parlamentare vor avea loc în condiţii speciale fiind adoptate măsuri de siguranţă în contextul pandemiei…

Infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Se poate pronunţa încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor? – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit Codului penal lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice…

De astăzi se aplică noi măsuri! Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23,00 – 5,00! – elaborat de Diana Jitaru
De astăzi se aplică noi măsuri! Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23,00 – 5,00!…

RIL admis.Termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile din domeniul construcţiilor – elaborat de Diana Jitaru
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii…

Producătorii agricoli beneficiază de o primă de comercializare! – elaborat de Diana Jitaru
Producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti…

Prevenirea degradării solului, o prioritate naţională! – elaborat de Diana Jitaru
Prevenirea degradării solului şi a eventualelor schimbări dăunătoare calităţii acestuia…

De la ce dată începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube? – elaborat de Diana Jitaru
Examenul jurisprudenţei actuale în materie penală a evidenţiat mai multe orientări…

Drepturile străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România! – elaborat de Diana Jitaru
Străinii care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România…

Starea de alertă a fost prelungită. Noi măsuri de siguranţă au fost adoptate! – elaborat de Diana Jitaru
Începând cu data de 14 noiembrie 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării…

Dispoziţii din Codul de procedură fiscală au fost declarate neconstituţionale! – elaborat de Diana Jitaru
Curtea Constituţională a fost sesizată să se pronunţe asupra unei excepţii de neconstituţionalitate…

Ce noutăţi aduce Legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului? – elaborat de Diana Jitaru
Legea are drept obiect instituirea unor măsuri şi mecanisme legale pentru prevenirea şi depistarea precoce a diabetului…

Procedura eşalonării la plată. Noutăți – elaborat de Diana Jitaru
Procedura eşalonrii la plată se aplică obligaţiilor fiscale principale şi accesorii…

Telemedicina, o soluţie în vreme de pandemie? – elaborat de Diana Jitaru
Asistenţa medicală se asigură prin cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi…

CEDO. Cauza Vereş împotriva României – elaborat de Diana Jitaru
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată să se pronunţe în Cauza Vereş împotriva României…

Au fost adoptate măsuri pentru desfăşurarea în siguranţă a alegerilor parlamentare! – elaborat de Diana Jitaru
Alegerile parlamentare se apropie cu paşi repezi iar dat fiind contextul actual se impun măsuri speciale de protecţie…

Clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ pot beneficia de fonduri pentru creşterea eficienţei energetice! – elaborat de Diana Jitaru
Un program prevede creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei…

Legislaţie utilă: