-
Consiliul convine asupra mandatului de negociere privind propunerea de sporire a transparenței pieței
Reprezentanții statelor membre ale UE au convenit asupra unui mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la revizuirea Regulamentului privind piețele instrumentelor financiare (MIFIR) și a celei de a doua Directive privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II).
-
A fost aprobată plata unor contribuţii financiare voluntare ale României
Hotărârea nr. 1512/2022 prevede aprobarea plăţii unor contribuţii financiare voluntare ale României, pentru anii 2020 – 2023, necesare în vederea participării la formatele de lucru din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a României pentru anul 2021 în vederea finanţării Secretariatului Organismului de coordonare al Acordului multilateral al…
-
O sumă de bani pentru Schema de ajutor de stat pentru Ucraina a fost realocată!
Hotărârea nr. 1513/2022 prevede realocarea unei sume de bani pentru Schema de ajutor de stat Ucraina în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
-
Acord mondial istoric pentru natură și umanitate!
La Conferința ONU privind biodiversitatea (COP15) organizată la Montréal, Canada, UE s-a alăturat unui număr de 195 de țări într-o ediție istorică a cadrului mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal. Cadrul prevede obiective mondiale generale și specifice menite să protejeze și să refacă natura pentru generațiile actuale și viitoare, să asigure utilizarea durabilă a acesteia,…
-
Consiliul aprobă norme consolidate privind acordarea de preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare
Ambasadorii la UE ai statelor membre și-au dat acordul asupra mandatului de negociere al Consiliului cu privire la Regulamentul revizuit privind sistemul generalizat de preferințe tarifare (SGP), care acordă preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare.
-
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială pentru Programul Transport
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Transport, cu o alocare de 9,6 miliarde euro, din care 4,6 miliarde euro finanțare din partea Uniunii Europene.
-
Consiliul UE convine asupra poziției privind instituirea unui cadru pentru redresarea întreprinderilor de asigurare și de reasigurare
Reprezentanții statelor membre UE au convenit asupra unui mandat de negociere (abordare generală) referitor la Directiva privind redresarea și rezoluția întreprinderilor de asigurare și de reasigurare (IRRD). Această propunere va consolida Directiva Solvabilitate II, cu scopul de a spori reziliența sectorului asigurărilor și reasigurărilor și de a spori protecția deținătorilor de polițe, a contribuabililor, a…
-
România a transmis cea de a doua cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis astăzi Comisiei Europene cea de a doua cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 3.227.690.000 Euro, din care 2.147.490.000 Euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 1.080.200.000 Euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut.
-
Comisia Europeană a propus consolidarea normelor care previn și combat traficul de persoane
Comisia Europeană a propus consolidarea normelor care previn și combat traficul de persoane. În fiecare an, peste 7 000 de persoane devin victime ale traficului de persoane în UE. Se poate preconiza că această cifră este mult mai mare, întrucât multe victime rămân necunoscute.
-
Consiliul UE a adoptat un al nouălea pachet de noi măsuri menite să intensifice presiunea asupra Rusiei
Ca răspuns la continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și la gravitatea escaladării actuale a atacurilor împotriva civililor și a infrastructurii civile, Consiliul a adoptat astăzi un al nouălea pachet de noi măsuri menite să intensifice presiunea asupra Rusiei și a guvernului acesteia.