Consiliul aprobă norme consolidate privind acordarea de preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare


Ambasadorii la UE ai statelor membre și-au dat acordul asupra mandatului de negociere al Consiliului cu privire la Regulamentul revizuit privind sistemul generalizat de preferințe tarifare (SGP), care acordă preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare.

Noul cadru menține principalele caracteristici ale sistemului actual, dar include unele îmbunătățiri, cum ar fi legături mai puternice cu respectarea drepturilor omului și a mediului, precum și o mai bună monitorizare și transparență a sistemului.

De asemenea, se va introduce o legătură între preferințele comerciale acordate țărilor beneficiare și cooperarea acestora în materie de migrație și de readmisie a propriilor resortisanți aflați în situație de ședere ilegală în UE.