-
Ministerul Educației organizează concurs în vederea acordării burselor în străinătate
Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, organizează concurs în vederea acordării burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare, oferite în baza Hotărârii Guvernului nr. 118/2023.
-
MAE reiterează nerecunoașterea anexării Republicii Autonome Crimeea și orașului Sevastopol de către Federația Rusă
La nouă ani de la anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, marcați la 18 martie, Ministerul Afacerilor Externe al României reiterează poziția fermă de condamnare și nerecunoaștere a acestui act, ce reprezintă o violare flagrantă a principiilor de drept internațional, precum și a documentelor multilaterale la care…
-
Acord privind cooperarea în domeniul apărării între România și Polonia!
Între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone a fost încheiat un Acord privind cooperarea în domeniul industriei de apărare. Potrivit Legii nr. 60/2023 cooperarea între părți vizează printre altele implementarea unor proiecte comune de cercetare şi dezvoltare bazate pe resurse ştiinţifice din domeniul industriei de apărare în scopul producerii de echipamente, solicitate în comun sau…
-
Fonduri europene pentru programul ”Carte de identitate electronică şi semnătura digitală calificată”
Ordinul nr. 31/2023 prevede stabilirea sistemului de management şi control la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru gestionarea fondurilor europene nerambursabile, alocate Ministerului Afacerilor Interne prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă pentru implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă – componenta C7 – Transformare digitală, investiţia 8 – Carte de identitate electronică şi semnătura digitală calificată.
-
Norme privind aplicarea Ghidului privind supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii
Norma nr. 9/2023 prevede aplicarea prevederilor Ghidului privind cadrul de administrare a activităţii în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034 (EBA/GL/2021/14).
-
Procesul – verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor de către ANFP
Ordinul nr. 205/2023 prevede aprobarea conţinutului formularului tipizat şi caracteristicilor de tipărire ale procesului – verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Formularul tipizat al procesului – verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici se…
-
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor va fi ajutat în activitatea sa de 7 secretari de stat
Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost modificată de Hotărârea nr. 219/2023.
-
O nouă reglementare privind securitatea şi apărarea cibernetică a României!
Legea nr. 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 214/2023. Securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic.
-
Decrete semnate de Președinte!
Președintele României, a semnat joi, 16 martie 2023, următoarele decrete:
-
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a preluat funcția de autoritate de management pentru mai multe programe
Hotărârea nr. 213/2023 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007 – 2013.