Acord privind cooperarea în domeniul apărării între România și Polonia!


Între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone a fost încheiat un Acord privind cooperarea în domeniul industriei de apărare.

Potrivit Legii nr. 60/2023 cooperarea între părți vizează printre altele implementarea unor proiecte comune de cercetare şi dezvoltare bazate pe resurse ştiinţifice din domeniul industriei de apărare în scopul producerii de echipamente, solicitate în comun sau în mod similar de cele două părţi ori de către state terţe.

Părţile vor coopera numai în domeniile legate de propriile lor industrii de apărare. Includerea unor probleme suplimentare legate de cooperarea în domeniile menţionate mai sus este posibilă pe baza unor acorduri suplimentare şi a unor contracte subsecvente prezentului acord.

Va fi înființată o Comisia mixtă în domeniul industriei apărării, înfiinţată de autorităţile competente pentru a asigura o coordonare adecvată între părţi prin îndeplinirea sarcinilor cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor din prezentul acord.

Comisia va fi alcătuită din reprezentanţi români şi polonezi, selectaţi pe bază de paritate şi grupaţi în două secţiuni naţionale. Fiecare secţiune este prezidată de autorităţile competente ale părţilor menţionate la articolul 3. Fiecare preşedinte desemnează personalul corespunzător al secţiei: înlocuitor, un secretar şi membri.

Potrivit noutăților, părţile, prin intermediul autorităţilor competente, vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, în temeiul prezentului acord, în conformitate cu cadrul legal naţional şi cu prevederile acordurilor regionale/ internaţionale la care ele sau statele lor sunt părţi.